Boris Johnson a anunţat luni seară, într-o alocuţiune televizată, revenirea la „lockdown” pe teritoriul Marii Britanii pentru a combate răspândirea noii tulpini a coronavirusului.
Revenirea la măsura strictă din primăvară presupune închiderea şcolilor începând de marţi.
Oamenii îşi vor părăsi locuinţele doar pentru cumpărături esenţiale, pentru exerciţii fizice ori din motive medicale, în caz de abuzuri domestice şi pentru deplasarea la locul de muncă, dacă nu pot lucra de la domiciliu.
Noul ”lockdown” va deveni legal miercuri, de la ”primele ore”, dar populaţia ar trebui să respecte noile reguli de acum, a adăugat premierul Boris Johnson.
Marea Britanie a înregistrat 58.784 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, un nou record de infectări zilnice, conform datelor publicate luni de Ministerul Sănătăţii de la Londra, notează agenţiile internaţionale de presă.
S-au înregistrat 407 noi decese asociate COVID-19. Numărul total al persoanelor ucise de această boală în Marea Britanie de la începutul pandemiei a ajuns astfel la 75.431.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.