Postul Crăciunului 2020. Duminică, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului, unul dintre cele patru mari posturi ale Bisericii Ortodoxe.
Postul Crăciunului vine cu o mulțime de obiceiuri, superstiții și tradiții păstrate din moși-strămoși, care sunt respectate în continuare.
Spre exemplu, potrivit datinii, după Lăsatul Secului oalele în casă trebuie să fie așezate cu gura în jos, pentru a alunga paguba sau boala.
Așa cum spun bătrânii, vremea din postul Crăciunului este un indiciu care transmite cum va fi vremea în primăvara anului următor. Dacă vremea nu este foarte rea, se spune că primăvara va fi ploioasă.
Pe 21 noiembrie, când este sărbătorită Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, dacă este senin, se spune că vara va fi secetoasă. Tot în această zi se dă de pomană pentru cei care au murit fără lumină şi se ung ferestrele şi uşile cu usturoi pentru ca în casa respectivă „să nu intre farmece”.
Pe 29 noiembrie, în ajunul Sfântului Andrei este ”Noaptea strigoilor”, și potrivit tradiției, se ung uşile și ferestrele cu usturoi pentru a alunga strigoii, iar vitele se apara cu mac şi sare. Se spune că dacă este lună plină şi cer senin, iarna va fi prietenoasp, iar dacă sunt nori, vor fi zăpezi mari.
Pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, se gătește cu usturoi și nu se împrumută din casă.
Pe 4 decembrie, de Sfânta Varvara, nu se lucrează în mină și nu se folosesc lucruri negre. De asemenea, femeile nu cos și nu opăresc rufe, pentru a nu se îmbolnăvi copiii. Acestora li se fac cruci pe frunte şi mâini cu miere şi dovleac, pentru a fi apărați de vărsatul de vânt.
De Sfântul Nicolae, considerat protector al femeilor și copiilor, se spune că dacă nu a nins va fi iarna grea şi lungă.
Pe 20 decembrie, de Ignat, nu se mai spală rufe până după Bobotează, se taie porcii şi se spune că toți membrii casei trebuie să vadă sângele porcului, pentru a fi apărați de boli și a avea noroc.
În Ajunul Crăciunui se mătură invers şi nu se scoate gunoiul ca să nu se piardă norocul.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.