Plata facturilor la energie cu ajutorul de la stat, în baza cardurilor de energie, depinde în mare măsură de implicarea poştaşului. Mai ales în mediul rural, unde sunt mulţi bătrâni nevoiaşi. În Mehedinți, poştaşii au început deja colectarea datelor, chiar dacă în multe localităţi Nomenclatorul străzilor lipseşte, iar oamenii au aceeaşi adresă trecută în buletin.
Experiența poștașului este esențială pentru identificarea beneficiarilor. Doar el știe unde locuiește fiecare, în condițiile în care mulți figurează cu aceeași adresa în buletin.
”De 30 de ani lucrez aici, îi cunosc că pe ”Tatăl nostru”. Trebuie să mergem la fiecare om, să le luăm declarație pe proprie răspundere, toate datele din buletin și numele”, spune Ștefan Neo, factor poştal, comună Bălăciţa.
”Singura situație cu care putem ajută poștașii este registrul agricol, unde toate gospodăriile sunt trecute în ordine, în funcție de cum locuiesc pe străzi, ulițe, deocamdată. Ca și numere de casă, există, avem din 2011, sunt definitivate, nu avem nume de străzi”, ne-a declarat Constantin Vlăduți, primarul comunei Bălăciţa, jud. Mehedinţi.
Deși mulți localnici admit că nu au toate informațiile, spun că demersul este binevenit.
Problema multor localnici este că nu-și vor putea deconta cheltuielile pentru lemnele de foc, deoarece nu au bonuri fiscale. Își vor putea plăti însă energia electrică.
Cardurile de energie vor ajunge la beneficiari luna viitoare, iar plățile se fac din martie. Fiecare va primi câte 700 de lei în două tranșe, cu care își va putea acoperi facturile la energie electrică, lemne, gaze, butelie, energie termică în sistem centralizat, păcură, peleți sau alte materiale de încălzire. Ajutorul se acordă persoanelor cu venituri sub 2000 de lei.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.