PNL, PLUS, USR – Aceeași MIZERIE. Grupuri de interese externe. Adevărul despre…

30 septembrie 2019  |  08:05  |  👁 318 Vizualizari


PNL, USR și PLUS-ul lui Cioloș se bat din răsputeri să adune voturile anti-PSD, maimuțărind cu toate ideea de dreapta. De fapt, cele trei nu au nicio legătură cu dreapta, reprezentând stânga globalistă, care-l are azi port-drapel la nivel global pe George Soros, ultima formă a defunctei Școli de la Chicago.

De ce-și spun, totuși, acești impostori dreapta? Pentru a polariza votul anti-PSD, care, în mentalul românesc este stânga post-comunistă. Prin urmare, aceste partide nu au niciun electorat, ideologic vorbind, ci același electorat care se raportează de decenii la a fi anti-PSD, coagulat în jurul votului negativ.

Putea exista o impostură mai mare? A face din politica de opoziție o politică a urii, mereu și exclusiv anti-PSD, fără a se încerca măcar o alternativă reală de program politic și economic la PSD? În fine, atâta îi duce capul. Și, dacă te uiți la Orban, Barna sau Cioloș, îți dai seama cu ușurință că aceștia NU sunt politicieni, ci AGENȚI DE PARIURI AI UNOR GRUPURI DE INTERESE EXTERNE.

În spatele celor trei partide anti-românești, care au susținut și susțin sistemul statului paralel securistic, stau aceleași poziționări: să dăm întreaga economie la corporații, să lăsăm băncile să spolieze populația, să jubilăm distrugând imaginea României la Bruxelles, să acceptăm necondiționat ordinele lobbyurilor economice din afară – singurele care pot ”salva” România -, să ne batem joc de tradiții, biserică, istorie, să sprijinim și să aplaudăm plecarea din țară a tinerilor și, în general, să facem apologia corporatismului, a omului nou, noul proletariat mondial!

Aparentele conflicte între cele trei partide anti-românești sunt reale. Își dispută acum întâietatea în interiorul aceleiași cabale. Și, pe deasupra, trebuie să facă pe placul grupurilor de interese care stau în spatele lor, care, la rândul lor, au și interese diferite. Dar, la finalul zilei, îi vom vedea adunați pe toți, sub același steag al nedemnității.

Niciun partid nu poate fi partid, de dreapta sau stânga, dacă nu pune înainte de toate națiunea! Când vor afla, oare, cât mai mulți români acest lucru simplu? Atunci, vă asigur, aceste grupări nelegitime vor dispărea în propria lor rușine de a fi existat. Dar, până atunci e drum lung: sunt bani mulți în joc, pentru a cumpăra conștiințe! (Aurelian Pavelescu, avocat și președinte PNȚCD)

Sursa: atitudinea.eu

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.



Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.