Distribuitorul de energie electrică și gaze este obligat să citească indexul contorului de energie electrică și gaze naturale la intervale de maximum trei luni de zile, odată cu modificarea legislației referitoare la energie.
Facturile de regularizare vor fi mai dese și calculate pe perioade mai scurte.
„De anul acesta, clientul va fi vizitat mai des pentru citirea contorului de către un reprezentant al companiei noastre. În trecut, exista pentru distribuitori obligația de a face semestrial citirea contorului. Începand cu anul acesta, perioada a fost redusă la maximum trei luni.
Vorbim strict despre contoarele tradiționale sau despre cele inteligente care nu au fost încă înregistrate în sistemul de citire la distanță.”, a declarat Raluca Chiriac, manager Operațiuni Comerciale E-Distribuție Muntenia.
Odată cu aceste modificări legislative o să fie introdus un al doilea furnizor de citiri, pe lângă reprezentanții Poștei Române.
„Dacă luna aceasta contorul este citit de către un reprezentant al Poştei, peste trei luni acesta va fi citit de către o altă persoană. Conform contractelor, aceste persoane sunt obligate să se legitimeze în momentul în care vin sa citească contorul.
Clientul trebuie sa știe că de la 1 iulie vom avea trei surse principale când vorbim despre cantităţile facturate. Prima sursă vine din citirea distribuitorului. În cazul in care aceasta lipsește, putem lua în calcul indexul transmis de către client. Dacă nu avem nici citirea distribuitorului şi autocitirea clientului, atunci va fi utilizată convenția de consum, o altă nouatate a acestui an”, a mai explicat managerul Operațiuni Comerciale E-Distribuție Muntenia,.
Convenția de consum reprezintă documentul semnat între client și furnizor, prin intermediul căruia se estimează și agreează, de comun acord, cantitatea de energie electrică, pe baza căreia furnizorul va factura consumul, în cazul în care nu se va transmite indexul către acesta, conform prevederilor Ordinului ANRE nr. 82/2021. Se aplică atât în cazul clienților casnici, cât și în cazul clienților non-casnici și este parte integrantă din contractul cu furnizorul de energie electrică.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.