Pașapoartele electronice vor fi valabile 10 ani

Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de promulgare a proiectului care prevede extinderea valabilității pașapoartelor electronice la 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani.

Administrația prezidențială a publicat luni decretele semnate de președintele României, Klaus Yohannis, pe listă figurând și cel referitor la completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate

În forma aprobată, pașapoartele electronice au o valabilitate de 10 ani față de 5 cât era până acum, în cazul persoanelor care au împlinit 18 ani, de 3 ani pentru copiii care nu au împlinit 12 ani și de 5 ani pentru minorii cu vârsta între 12 și 18 ani.
O altă modificare apărută este că pașapoartele simple se vor elibera în termen de 3 zile numai în care se poate dovedi că este vorba despre o urgență, în caz contrar termenul de eliberare este identic cu cel de la pașaportul electronic.

Tot ca noutate, taxele pentru pașapoartele simple și certificatele de înmatriculare vor putea fi plătite și la CEC Bank.

Totodată, pentru reducerea aglomerație la ghișee în unele județe, inclusiv în Prahova s-a propus prelungirea programului de lucru, dar și suplimentarea personalului.

Related posts

Leave a Comment

9 + 8 =