După cum au scris colegii de la ObservatorulPh.ro, „autoritățile locale pregătesc o surpriză majoră pentru sărbătorile de iarnă 2019 – 2020. Anul acesta, Orășelul Copiilor ar urma să fie organizat la Parcul Municipal Vest.”
„Totul ar pleca de la o inițiativă a conducerii Parcului Municipal Vest care ar fi trimis o solicitare în acest sens la Primărie, justificând cererea prin faptul că există un spațiu generos pentru desfășurarea sărbătorilor de iarnă.
Potrivit surselor noastre, municipalitatea ploieșteană a răspuns favorabil unei astfel de inițiative, urmând ca în săptămânile viitoare să fie stabilite detaliile legate de organizarea Orășelului Copiilor.” – a scris observatorulph.ro
Ce nu se cunoaște este că actualul director al Parcului Municipal Ploiești Vest este Donald Constantin, fostul director al SGU Ploiești, societate care s-a ocupat de organizarea Orășelului Copiilor în anii de glorie 2012 – 2016.
De ce ar fi trimis conducerea Parcului o solicitare către municipalitate? De ce s-a și aprobat la prima strigare? Pentru că directorul Parcului, Donald Constantin, este și vice-președinte al PNL Ploiești, anul viitor vor fi alegeri locale și probabil dacă nu-și poate asigura liniștea pe listă pe un loc eligibil din poziția de organizator al iluminatului festiv (n.r. prietenii știu de ce), se va ocupa de organizarea Orășelului Copiilor.
Vreți să știți cine va aduce comediile, căluşeii şi celelalte utilaje ce vor fi amplsatate la Parcul Municipal Ploiești Vest? Vă spunem doar atât: 80% societatea este din județul Constanța!
Solicităm pe această cale primarului Adrian Dobre, pentru transparența promisă la început de mandat, o tragere la sorți cu numele a 3 ONG-uri, reprezentanți societății civile, care să participe la licitație, plus selecția dosarelor și licitația propriu zisă să fie transmisă live pe facebook!
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.