Obiectele cele mai murdare din bucătărie! Buretele de vase este în top

24 iunie 2020  |  11:28  |  👁 107 Vizualizari


Tot mai multe studii și statistici realizate în casele europenilor arată că buretele de vase este obiectul cel mai murdar din bucătărie și totodată din întreaga casă. În mediul umed, încărcat cu grăsimi și resturi orgnice, bacteriile și microbii proliferează.

Un studiu recent, realizat în Marea Britanie, a arătat că topul celor mai murdare locuri din casă este ocupat de buretele de vase, chiuveta din bucătărie și frigiderul. Dar, de departe, obiectul cel mai murdar din bucătărie este buretele de vase.

Microbi de pe legume și din resturile de carne
Tehnicienii de laborator care au prelevat probe din casele britanicilor au găsit concentrații mari din microbii care se găsesc de obicei în sol și ajung în bucătăria noastră prin legumele și fructele pe care le spălăm în chiuvetă. De asemenea, au fost descoperiți microbi care trăiesc în tractul digestiv al animalelor și oamenilor. Acest studiu demonstrează că puțini oameni știu că buretele de vase trebuie schimbat foarte des și igienizat odată la două sau trei zile.

Așa cum speli lavetele și prosoapele de bucătărie, trebuie să speli și buretele să nu mai rămână grăsimi și resturi de mâncare în el. Așa cum speli chiuveta de la baie, trebuie spălată și cea din bucătărie, chiar zilnic.

Cele mai bune metode să igienizezi buretele de vase
Un alt studiu, realizat în America, în New Jersey, confirmă rezultatele la care au ajuns cercetătorii britanici. Surprinși să descopere în bureții de vase bacterii precum salmonela sau E.coli, tehnicienii de la laboratorul de analize EMSL din New Jersey au testat mai multe metode pentru dezinfectarea lor. Iată care au fost cele mai eficiente soluții și cum trebuie să le folosești. Și nu uita să utilizezi mănuși de protecție.

Înălbitorul, cel mai bun dezinfectant
Dintre toate soluțiile folosite, înălbitorul sau clorul, cum este cunoscut în mod popular, a omorât microbii și bacteriile în proporție de peste 99%. El poate fi folosit pentru bureții de vase, dar cu precauție. Pregătește o soluție din 50 ml de înălbitor la 1 litru de apă și lasă bureții să se înmoaie bine în această soluție timp de 5 minute. Apoi clătește-i cu apă rece din abundență și lasă-i să se usuce complet înainte de a-i folosi din nou la spălatul vaselor.

Cuptorul cu microunde
Pe locul doi, în topul celor mai bune metode de a dezinfecta bureții de vase, se numără cuptorul cu microunde. El a avut o eficiență de peste 90%, deși analizele de laborator au mai depistat bacterii de salmonela. Pentru a fi eficient cuptorul, trebuie să lași buretele de vase să se înmoaie bine în apă și apoi să îl pui în cuptor, la temperatură maximă, timp de maximum 2 minute. Ai mare grijă să nu depășești timpul și să stai cu ochii pe burete. Ține cont și de faptul că nu poți pune la cuptorul cu microunde bureții care conțin aluminiu sau orice alt fir metalic.

Oțetul și amoniacul
Așa cum era de așteptat, oțetul s-a dovedit mai eficient decât amoniacul, omorând bacteriile în proporție de 99,6%. Pentru soluția cu amoniac, rezultatul a fost de 97%. Pentru a folosi cele două soluții în mod eficient, trebuie să lași bureții de vase să stea la înmuiat timp de 5 minute, apoi să clătești bine cu apă.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.