La initiativa domnului consilier local, Ion Ionut, in Valea Calugareasca va functiona o substatie noua care va deservi în special zona DN1B:
” După ce săptămâna trecută vorbeam despre starea dispensarului și termenul de finalizare a lucrărilor, astăzi vorbim despre STATIA DE SALVARE.
Aceasta vine în completarea serviciilor medicale de bază și va creste valoarea actului medical.
Acest proiect a făcut parte din lista noastră de priorități în programul electoral.
Nu ne uitam promisiunile și faptul că am găsit sprijin la actuala conducere a comunei nu face decât să ne bucure.
Mulțumim pe această cale atat conducerii SAJ Prahova care a dat curs insistentelor colegului nostru, domnul Ion Ionuț, angajat al acestei instituții, cât și doamnei primar.
Dl Ion Ionuț își justifică încă odată prezența și valoarea în Consiliul Local.
După ce, în mandatele anterioare, a depus eforturi mari pentru ca satul Rachieri să se ridice la nivelul celorlate sate din comuna noastră, dl Ionut Ion reușește să bifeze un proiect major pentru întreaga localitate și comunele din imediata apropiere.
Totul a debutat in luna August a anului trecut când la insistentele domnului Ionuț, managerul SAJ a venit la o primă serie de discuții cu dna primar și dl viceprimar.
Au urmat și altele, vizite în teren, pe șantier, documentații, avizări, aprobări etc.
Conducerea SAJ, Consiliul Judetean, Primaria și Consiliul Local Valea Călugăreasca și-au dat acordul și proiectul a intrat în linie dreaptă.
S-au alocat spații dedicate depozitarii materialelor, doua grupuri sanitare, camera pentru dezinfecție și camera de odihna.
În concluzie vom avea alocati 4 asistenți medicali și 4 ambulantieri, și o autospeciala 24/7 gata să intervină.”
Lucrăm în folosul cetățeanului!”