O carte, o poveste-Rabdarea paianjenului

8 septembrie 2020  |  09:43  |  👁 256 Vizualizari


Comisarul Montalbano este acasă, în convalescență. A fost împușcat în umar, în timpul unei misiuni, apoi operat. Livia, iubita lui, a venit de la Genova și rămâne cu el la Marinella că să îi poarte de grijă. Dar concediul lui medical ia sfârșit atunci când colegii vor să îl consulte în legătură cu un caz de sechestrare de persoană. Ancheta principală îi este încredințată comisarului Filippo Minutolo de la chestura din Montelusa, polițist pe care Salvo îl consideră ‘’inteligent și rațional ‘’. Lui Montalbano i se sugerează să facă anchete de mică amploare, care să aducă elemente noi “, confluente cu ancheta principală’’.

Fata răpită se numește Susanna Mistretta și este studentă la universitatea din Palermo. Cei care o cunosc spun că este frumoasă, puternică, generoasă, onestă, dar rezervată. Ea locuiește cu familia să într-o vilă la câțiva kilometrii de oraș și merge zilnic cu scuterul la Vigata , la o colega de facultate cu care învață pentru examene. În seara precedentă, însă, fata nu se întorsese acasă. Iubitul ei , Francesco Lipari, căutase în zadar scuterul fetei pe toate străzile și străduțele din Vigata. Unchiul ei, doctorul Carlo Mistretta, telefonase la toate spitalele din împrejurimi. După câteva zile, scuterul e descoperit pe un alt drum decât cel urmat de obicei : izolat, pe alocuri impracticabil, prost luminat și mult mai lung. Tatăl Susannei este foarte tulburat. Mamei ei, Giulia, grav bolnavă și dependentă de asistență medicală permanentă, i se ascunde adevărul.

Poliția așteaptă că răpitorii să dea un semn, cerând o răscumpărare. Aceștia telefonează difuzând, că în filme, vocea fetei cerând ajutor și implică televiziunile locale cu intenția clară că situația să fie, pe larg, mediatizată. Întrucât oamenii nu sunt bogați – trăiesc din pensia tatălui și singurul bun pe care îl au este casa în care locuiesc- suma cerută este însoțită de precizarea că familia Mistreta va ști de unde să facă rost de bani.

Jurnalistul Nicolo Zito îi atrage atenția prietenului lui Salvo că familia Mistretta avusese o situație bună până în urmă cu cinci ani, când fuseseră obligați să vândă tot ce aveau. Apoi doctorul Mistretta vorbind despre boala cumnatei sale – o depresie mortală, incurabilă- îl aduce în scenă pe cel care a declanșat-o, Antonio Peruzzo, propriul ei frate . Acesta fusese constant iubit, susținut și ajutat de sora să mai mare de când rămăseseră orfani. Familia înstrăinase, la un moment dat, bunuri pentru a-i împrumuta banii necesari care să îl salveze de o amplă anchetă anticorupție în urma căreia ar fi fost, cu siguranță, găsit vinovat. Deși reabilitat, Antonio refuzase, în diferite rânduri, să returneze onerosul împrumut. Frațîi se certaseră violent. Giulia înțelesese că Antonio își escroca, cu bună știință, propria familie. Incapabilă să accepte acest comportament lipsit de scrupule își pierduse dorința de a trăi.

Răpitorii îi dau drumul fetei, primind de la unchiul ei – care trebuie să plătească răscumpărarea- o geantă plină cu tăieturi din ziare în locul banilor. Comunitatea îl detesta înțelegând, în sfârșit, prin intermediul acestui caz, toate manevrele sale necinstite din trecut. Șansele lui ca politician sau ca om de afaceri în regiune devin nule.

Detalii în aparență nesemnificative se leagă concludent. Comisarul Montalbano descoperă, că de obicei, cel dintăi adevărul ‘’prinzând firul’’. Este de data această firul țesut de mintea celui care trebuie să găsească un mijloc de a face dreptate atunci când nu există dovezi și legea este neputicioasa… aidoma firului pe care păianjenul îl țese răbdător că să-și prindă în panza lui, fulgerător, victima.

Lectură plăcută !

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.