Micul Joseph Berstein, alintat Josephele în tandra limba idiș -‘’ care adaugă o silaba dulce numelui fiecărui copil, transformandu-l într-un diminutiv’’- a plecat cu mama sa într-o călătorie prin Bruxelles care i se pare magica. În tramvai, simplu fapt de a se afla pe genunchii ei, protejat de gulerul său de vulpe este minunat. Deodata însă, în timpul unei discuții între soldații nemți care tocmai urcaseră, simte agitația mamei și hotărârea ei de a cobora imediat îl năucește. Femeia se grăbește să ajungă în casa unor nobili cunoscuți, unde vrea să își lase la adăpost băiatul. Aleargă apoi să-și previna soțul și cât mai mulți cunoscuți căci a înțeles, cumva, că naziștii vor începe o serie de arestări în cartierul lor. Soții Sully sunt gata să ajute familia Berstein, dar copilul trebuie despărțit de părinți pentru mai multa siguranță. Joseph rămâne în casa nobililor, câteva zile, prezentat ca fiind nepotul din Olanda. Pentru binele lui i se interzice să vorbească în idiș, iar contesa îl ajuta să-și perfecționeze franceza. Foarte curând ea are de înfruntat politia, ca urmare a unui denunț și Joseph îi este încredințat părintelui Pons, un preot catolic. Acesta, un ins scheletic, în sutană neagră, cu un cap chel ‘’trandafiriu, viu și inocent’’ îi place copilului din prima clipa. Pe bicicleta ajung împreună în satul Chemlay, unde farmacista Marcelle – poreclita ‘’ei,drăcia dracului’’pentru că înjură că un bărbat – îi face acte false care vor ascunde că este evreu. Vă deveni orfanul Joseph Bertin și va avea șase ani în loc de șapte pentru că nimeni nu știe cât va dura războiul. Pentru că toate familiile ‘’sigure’’ din regiune protejaza deja unul sau chiar doi copii, Joseph ajunge intern la Villa Galbena, școala părintelui Pons. Copiii interni de aici sunt toți evrei. Părintele i-a adunat laolaltă că să îi salveze încercând, în același timp, să salveze , așa cum a făcut de când era el însuși copil, ce are mai de preț un popor prigonit. La fel ca atunci când a început ‘’prima colecție’’ alcătuită din obiecte ale negrilor oprimați de coloniștii belgieni din Congo, acum colecționează suluri ale Torei, pergamente acoperite cu scriere sacră, cărți de rugăciune și discuri cu muzica idiș, sfeșnice cu șapte sau nouă brațe. Sunt toate îngrămădite în cripta capelei părăsite, din curtea școlii, care a devenit astfel o sinagoga. Acolo se duce uneori, seara, părintele Pons împreună cu Joseph care i-a descoperit ascunzătoarea secretă și discută despre Tora și Noul Testament. Tot acolo se va refugia împreună cu copiii evrei în cel mai tulbure moment al războiului, puțin înainte de victoria aliaților, ascunzandu-și urmele, în deplină complicitate cu seminariștii care se vor lăsa legați și bătuți că să le însceneze fuga. După trei ani, părinții care au supraviețuit, îl regăsesc pe Joseph deja adolescent. În acest timp al nesiguranței și al fricii, copilul evreu s-a simțit ocrotit de un părinte catolic și de Dumnezeul acestuia care plutea deasupra tuturor în timpul slujbelor, regasindu-se în aerul care mirosea a mir, a ceară și a crini, în strălucirea vitraliilor și în ‘’sunetul ca un tors al orgii’’. Nu îl va uita niciodată, nu îi va uita colecțiile, curajul neobosit și desăvârșita modestie. Inspirată din realitate, cartea vibrantă a lui Eric-Emmanuel Schmitt îi este dedicată Dreptului părinte Pons și tuturor celor care l-au ajutat, cu prețul propriilor vieți, să salveze doua sute șaptezeci și unu de copii evrei, în timpul ocupației naziste.
Lectură plăcută !
Ne puteti gasi si pe Facebook!
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.
