O carte, o poveste! Cele 40 de legi ale iubirii

20 noiembrie 2019  |  13:19  |  👁 480 Vizualizari


În romanul său “Cele 40 de legi ale iubirii”, scriitoarea turcă Elif Shafak aduce un elogiu iubirii în toate formele sale. Cartea considerată a fi un roman în roman, pentru că prezintă o poveste din perspectiva altei povești, alternează două planuri narative îndepărtate care se întrepătrund devenind inseparabile.
Prima poveste dintre acestea se întampla în America anului 2009. Ella Rubinstein are 40 de ani și este casnică. Are un soț cu o carieră de succes și trei copii mari. Prepararea zilnică a felurilor de mâncare și restul treburilor din casă nu reușesc să umple golul din sufletul său. I se pare că s-a pierdut, că viața i s-a scurs prea repede, că existența nu mai are rost. Soțul îi găsește o jumătate de normă ca recenzor literar și Ella începe să citească un roman intitulat ‘’Dulce blasfemie’’ scris de un autor din Amsterdam convertit la islam.
Acestă carte, al doilea plan narativ, urmarește viața lui Shams din Tabriz, un derviș rătăcitor sufit care trăiește în Turcia secolului al XIII-lea. El a ajuns la o vârstă înaintată și își așteaptă tovarășul de credintă, pentru a-i împărtăși tot ce a învățat de-a lungul vieții sale închinate lui Allah. Atunci când îl întâlnește pe faimosul învățat și filozof persan Rumi din Konya înțelege că așteptarea sa a luat sfârșit. Rumi se dedică învățăturilor împărtășite de Shams și sfârșește prin a se izola. Familia sa, prietenii și comunitatea sunt nemulțumiți cu atât mai mult cu cât îl socotesc pe Shams un eretic care interpretează Coranul după bunul său plac. Dar cei doi prieteni sunt legați de anii petrecuți împreună, de discuțiile și confruntările care îi hrănesc spiritual. Între ei se naște o forma de iubire puțin înțeleasa și greu de acceptat.
Înțelepciunea lui Shams se concentrează în cele 40 de legi ale iubirii, în fond legi de conduită morală si socială, legi despre respect, onoare, umilintă, dragoste, ură minciună și adevar. Sunt reguli care nu sunt impuse, dar sunt foarte importante. Sunt legi care traversează timpul pentru că sunt legate de natura umană, mereu aceeasi. Dacă ar fi urmate, ele ar schimba, în bine, lumea.
În acest moment dificil al vieții sale Ellei i se pare că această carte e scrisă special pentru ea. O citește cu înfrigurare găsind răspunsuri pentru întrebările sale tainice și forța de a pleca în căutarea iubirii, cea care ‘’te schimbă pe dinauntru și pe dinafară’’.
Învatatura din paginile acestui roman reușeste să înalțe spiritual, să aducă liniște și pace sufletească.
Lectură plăcută!

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.