Noul an școlar: semestre inegale și o vacanță mai puțin

18 februarie 2021  |  07:42  |  👁 370 Vizualizari


S-a publicat în Monitorul Oficial structura viitorului an școlar și sunt voci care spun că va fi unul greu și obositor pentru elevi. Cu primul semestru încheiat înainte de sărbători și cu vacanța de februarie eliminată, predarea și evaluarea se vor face în ritm alert și va fi o alergare după note, spun specialiștii. Iar profesorii sunt nemulțumiți că Săptămâna Altfel va fi în aceeași perioadă pentru toate școlile.

Anul școlar 2021-2022 începe pe 13 septembrie și se va încheia pe 10 iunie.

Primul semestru va avea doar 14 săptămâni și se încheie înainte de Crăciun.

Cel de-al doilea, care începe pe 10 ianuarie, va avea 6 săptămâni în plus.

Daniela Vișoianu, preşedintele Coaliţiei pentru Educaţie: E un efort foarte mare, copiii de la clasa a V-a și mai mari să stea 7 luni în școală cu doar 2 săptămâni de vacanță, cele de la Crăciun și Anul Nou.

Eugen Ilea, vicepreședintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți: Ne-am opus unei astfel de structuri. Vom avea primul semestru foarte scurt și foarte puțin timp pentru predare, cât și pentru evaluare.

Marius Nistor, președintele Federației Spiru Haret: Nu putem fi de acord ca într-o săptămână să vedem cum mii de elevi ar trebui să se înghesuie pentru a vizita muzee sau alte instituţii de cultură.

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, susține că problemele s-ar putea rezolva prin prelungirea anului școlar. 34 de săptămâni nu sunt sufiecte pentru procesul de învățare și dă exemplul sistemului nemțesc, unde elevii merg 41 de săptămâni la școală. Într-un ciclu de 12 ani, înseamnă 2 ani și jumătate în plus.

Daniela Vișoianu, preşedintele Coaliţiei pentru Educaţie: Această structură de an școlar este construită într-o perioadă în care vara era nevoie de copii la muncile câmpului, la campanii agricole. Restricția principală este numărul de zile de concediu pentru cadrele didactice, care sunt la un drept de 62 de zile de concendiu odihnă.

La anul, elevii voar avea și mai puține vacanțe: dispare din nou săptămâna liberă din februarie care împărțea cele două semestre în mod egal.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.