Nouă proiecte pentru activităţi sportive admise la concursul organizat de Consiliul Judeţean pentru finanţare nerambursabilă

Consiliul Judeţean a anunţat proiectele admise, în primă instanţă, pentru activităţi sportive, în cadrul concursului organizat pentru finanţare nerambursabilă din fonduri alocate pentru activităţi non-profit de interes judeţean, conform Legii 350/2005.
Astfel, pentru sportul de performanţă a fost alocat un buget de 350.000 de lei, fiind acceptate şase dintre cele şapte proiecte primite, în vreme ce pentru sportul pentru toţi au fost alocaţi 150.000 de lei, fiind admise trei dintre cele patru proiecte înaintate spre aprobare.
La sportul de performanţă, au fost admise următoarele proiecte: „Graţie şi performanţă prin gimnastică ritmică” – 47.755 lei (iniţiat de antrenoarea de la CSM Ploieşti, Simona Puiu, care a format cinci sportive pentru lotul naţional); „Drumul spre performanţă” – 49.100 lei (iniţiat de CS Aurora Băicoi, singurul club de rugby din judeţ); „Susţinerea şi dezvoltarea scrimei în Prahova” – 39.111 lei (iniţiat de CS Petrolul Ploieşti); „Campionatul Judeţean de minihandbal şi juniori IV, fete şi băieţi – 25.000 lei (iniţiat de Asociaţia Judeţeană de Handbal Prahova); „Dezvoltarea durabilă în mediul rural a activității sportive în cadrul clubului sportiv Şcoala de fotbal Emil Costea – Fotbal pentru toți copiii” – 50.000 lei (iniţiat de Clubul Sportiv Şcoala de fotbal Emil Costea); „O echipă, o familie!” – 17.073 lei (iniţiat de Asociația Club Sportiv Muntenia Blejoi).
La sportul pentru toţi, proiectele admise au fost următoarele: „Campionatul național de fotbal UNSR 2019” – 22.382 lei (iniţiat de Asociația Liga Studenților din Centrul Universitar Ploiești); „Hai să te îndrăgostești de sport” – 17.190 lei (iniţiat de Asociația Club Sportiv ISports Ploiești); „Comunitate, hai la mișcare!” – 22.500 lei (iniţiat de Asociația „Întoarce-te la Sport”).

Related posts

Leave a Comment

three × two =