Motivele pentru care bărbații prezintă un risc mai mare de deces decât femeile

14 aprilie 2020  |  12:44  |  👁 418 Vizualizari


În mod cert, pandemia de coronavirus afectează mai mult bărbații decât femeile, simțindu-se o rată mai mare a mortalității în cazul bărbaților. Cercetătorii au încercat să afle care sunt motivele acestui lucru.
De exemplu, în SUA, rata mortalițății la bărbați este de două ori mai mare decât cea a femeilor. De asemenea, 69% din persoanele decedate din Europa Vestică au fost bărbați. Această statistică este asemănătoare și în China, scrie BBC.
Deocamdată nu se știe clar motivul pentru care bărbații sunt mai predispuși să moară din cauza virusului. Profesorul Philip Goulder, imunolog la Universitatea Oxford crede că sistemul imunitar al femeilor este mai puternic decât cel al bărbaților.
Acest lucru este posibil prin faptul că femeie au doi cromozomi X, iar bărbații doar unul. Gena care asigură imunitatea e situată pe cromozomul X. Având doi cromozomi X, femeia are automat şanse duble la un sistem imunitar puternic.
O altă posibiliate ar fi stilul de viață diferit dintre femei și bărbați. Potrivit unor statistici, în China, 50% dintre bărbați fumează, spre deosebire de femei, care fumează în proporție de 5%.
Este clar că pandemia afectează în mod diferit femeile și bărbații. Cu toate astea, nu putem fi siguri că diferențele biologice sunt motivul acestui fapt.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.