Ministrul Educației: testele grilă nu vor fi introduse la examenele naționale

Ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, a anunțat, într-un interviu acordat pentru HotNews, că anul acesta nu va aduce schimbări majore la examenele naționale. Acesta s-a referit inclusiv la modul în care vor fi structurate subiectele, mai ales după ce, cu câteva luni în urmă, s-a vehiculat varianta ca o parte să fie alcătuită sub formă de test-grilă.
“Nu vom merge pe modificări din punct de vedere al tipului de examen ce va fi dat atât la evaluarea națională, cât și la bacalaureat. Se va merge pe aceleași chestiuni clasice. Sunt, într-adevăr, discuții cu privire de modul în care se desfășoară un anumit examen, că e mai bine, că e mai puțin bine să mergem cu un test grilă. Chiar dacă poate unii dintre elevi la un moment dat ar prefera un test grilă s-ar putea trezi cu foarte multe surprize. Nu înseamnă că dacă un examen este conceput a fi de tip grilă ar fi mai simplu decât un examen clasic. Nu sunteți de acord neapărat cu testele grilă. Eu, ca profesor universitar, am avut examene unde am utilizat și teste grilă, dar eu prefer examenele clasice. Sunt anumite materii la care trebuie să lași elevul să-și arate creativitatea, să se exprime liber, să vedem fiecare ce poate, să vedem modul în care răspunde la o anumită întrebare. La un test grilă te duci destul de tehnic, bifezi niște răspunsuri chiar dacă tu în spatele testului respectiv ai făcut niște rezolvări pe ciornă”, a argumentat ministrul, în interviul acordat pentru HotNews.

Related posts

Leave a Comment

1 × one =