Ministrul Apelor și Pădurilor dorește realizarea a 2000 km drumuri forestiere în 2019

Anul 2019 va fi unul al investiţiilor în ape şi păduri şi vom face 2.000 de kilometri de drumuri forestiere pe banii alocaţi prin Regia Naţională a Pădurilor, a declarat, luni, la cea de-a XXII-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş.

,,La Ministerul Apelor şi Pădurilor, anul 2019 va fi anul investiţiilor în ape şi păduri. Dacă în 2018 am avut un buget asigurat de aproximativ 80 de milioane de lei, în 2019 avem un buget asigurat de la bugetul de stat de 206 milioane de lei. 

Investiţiile în lucrări hidrotehnice au o creştere de 150%. În anul 2019, vom face 2.000 de kilometri de drumuri forestiere pe banii alocaţi prin Regia Naţională a Pădurilor, de 140 de milioane de lei. De asemenea, pe lângă cei 200 de milioane de lei asiguraţi din bugetul de stat, vom mai avea din surse proprii – Apele Române – încă 300 de milioane de lei.

Practic, în acest an se vor continua proiectele de investiţii, astfel încât la sfârşitul anului să reuşim să finalizăm aproximativ 100 de lucrări hidrotehnice”, a afirmat Deneş.

Conform ministrului de resort, noul Regulament de valorificare a masei lemnoase adoptat recent în şedinţa de Guvern face referire strict la lemnul din pădurile statului.

,,Atunci când am venit ministru, la începutul anului 2018, din nefericire era “în vogă” criza lemnului de foc şi am priceput foarte repede care sunt butonaşele care trebuie răsucite, astfel încât această criză a lemnului de foc să nu mai existe în România.

Chiar vineri (15 februarie 2018, n.r.), printr-o Hotărâre de Guvern, trecută prin Guvernul României, s-a aprobat noul Regulament de valorificare a masei lemnoase, în care sunt două elemente foarte importante.

Regulamentul se referă la lemnul din pădurile statului. În primul rând, Regia Naţională a Pădurilor trebuie să pună la dispoziţie, obligatoriu, minim 1 milion de metri cubi, prin forţe proprii, lemn de foc pentru populaţie, în depozite şi în rampe. 

În al doilea rând, agenţii economici au obligaţia ca din suprafeţele de pădure pe care le exploatează din pădurile statului să pună la dispoziţie într-un anumit termen şi să publice inclusiv la primării volumul de lemn de foc din această suprafaţă exploatată”, a menţionat oficialul.

Ioan Deneş a punctat, de asemenea, că toţi proprietarii de suprafeţe mai mici de 10 hectare au dreptul să beneficieze de cantitatea de masă lemnoasă aprobată conform Codului silvic, dacă plătesc impozit la Registrul Agricol.

Ministrul Apelor şi Pădurilor a subliniat că “în acest an, vom rezolva acest lucru, astfel încât atunci când vrea să achiziţioneze lemn de foc din depozit sau din rampă, cetăţeanului să i se asigure şi transportul”.

Related posts

Leave a Comment

ten + thirteen =