Ministerul Sănătății va introduce indicatori de performanță în funcție de care vor fi plătiți angajații din spitale

Ministerul Sănătății va face “o propunere de modificare a regulamentului de organizare și funcționare pentru toate spitalele, cu obligativitatea de aplicare” ce ar urma să includă indicatori de performanţă în funcție de care să se facă plata personalului, a anunțat marți ministrul Sănătății. “Scopul legii salarizării în ceea ce priveşte zona de sănătate este de a se asigura că şi spitalele mici vor fi populate. Nu terminăm facultatea de Medicină să ne angajăm doar în spitale clinice sau în spitale judeţene de urgenţă şi atunci trebuie să îi stimulăm într-un fel pe cei care doresc să meargă în acele zone”, a afirmat Sorina Pintea. Ministrul Sănătății mai spune că regulamentul de implementare a gărzilor în spitale va trebui să suporte modificări, iar în situaţiile în care se prezintă puţini pacienţi, se poate organiza un serviciu de gardă la domiciliu, ”care este mai puţin costisitor”.
În contextul în care preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, Corneliu-Florin Buicu, a afirmat, marți, în cadrul Forumului Național al Spitalelor, că majorarea salariilor pentru cadrele medicale a fost necesară, dar că aceasta ar trebui modificată, în continuare, în funcţie de performanţă, Sorina Pintea a spus, la rândul său, că Ministerul Sănătății va face o propunere în acest sens: “Fiecare dintre manageri putea să îşi cuprindă în regulamentul de organizare şi funcţionare indicatori de performanţă, după care să facă plata personalului. Nu au făcut-o – şi pot să înţeleg de ce. Chiar pot să înţeleg, pentru că vorbesc şi din experienţa de fost manager de spital. De aceea va face Ministerul Sănătăţii acea propunere de modificare de ROF-ului pentru toate spitalele, cu obligativitatea de aplicare. Pe de altă parte, domnule deputat, aveţi dreptate. Dar scopul legii salarizării în ceea ce priveşte zona de sănătate este de a se asigura că şi spitalele mici vor fi populate. Până la urmă şi în zonele orăşeneşti, municipale locuiesc oameni, sunt pacienţi care trebuie trataţi. Deci, nu terminăm facultatea de medicină să ne angajăm doar în spitale clinice sau în spitale judeţene de urgenţă şi atunci trebuia să îi stimulăm într-un fel pe cei care doreau să meargă în acele zone”, a arătat Sorina Pintea marți, la Forumul Naţional al Spitalelor, potrivit Agerpres.
De asemenea, regulamentul de implementare a gărzilor în spitale va trebui să suporte modificări, iar în situaţiile în care se prezintă puţini pacienţi, se poate organiza un serviciu de gardă la domiciliu, ”care este mai puţin costisitor”, a mai afirmat marți ministrul Sănătății, Sorina Pintea: “Unele spitale au cheltuieli cu gărzile foarte mari, pentru că nu eficientizează acest proces. În sensul că acolo unde ai puţine prezentări la o linie de gardă pe o anumită secţie medicală sau chirurgicală poţi să organizezi un serviciu de gardă la domiciliu, care este mai puţin costisitor, atâta vreme cât ne plângem de procentul cheltuielilor de personal. Pe de altă parte, numărul liniilor de gardă dintr-un spital, de asemenea, poate fi restructurat în funcţie de adresabilitate şi numărul de pacienţi.”
Ministrul Sănătății a oferit şi un exemplu în acest sens, făcând referire la spitalele mici care au gărzi de chirurgie, dar nu şi de terapie intensivă: “Sunt de exemplu spitalele mici, care au organizate gărzi de chirurgie, dar nu au gărzi pe terapie intensivă. Cum poţi să faci operaţie dacă nu ai medic de terapie intensivă, de exemplu? Şi atunci, categoric, organizezi o gardă la domiciliu. Dacă vine o urgenţă şi este de competenţa spitalului care are urgenţa respectivă, medicul poate fi chemat de acasă, la fel ca şi anestezistul. (…) Ţine de managementul fiecărui spital. Dar am observat că sunt foarte multe lucruri pe care managerii nu le fac – nu aş putea să vă spun de ce. Pentru că le e frică de ce spun medicii… (…) Pot să înţeleg absolut orice, dar nu pot să înţeleg risipa. Şi atunci, la fel ca şi regulamentul de organizare şi funcţionare, regulamentul acesta de implementare a gărzilor va trebui să suporte nişte discuţii şi modificări.”
Sorina Pintea mai spune că de la la 1 iulie ar trebui acordată finanţarea în funcţie de indicele de utilizare realizat de fiecare spital: “Din punctul meu de vedere, de la 1 iulie va trebui să acordăm partea de finanţare pe indicele de utilizare realizat de fiecare spital, astfel încât să fiţi nevoiţi să faceţi ceea ce spun de aproape un an de zile: să vă flexibilizaţi structura”, le-a transmis ministrul Sănătății managerilor de spital.

Related posts

Leave a Comment

one − one =