Ministerul Finanţelor a publicat proiectul de modificare a Codului Fiscal

5 iulie 2022  |  05:51  |  👁 362 Vizualizari


Ministerul Finanțelor Publice a pus în dezbatere publică, luni noapte, principalele schimbări fiscale care vor avea loc începând cu 1 ianuarie 2023. Proiectul de modificare a Codului Fiscal prevede creşterea impozitului pe dividende de la 5% la 8%, scăderea pragului veniturilor până la care o companie este considerată microîntreprindere, creşterea la 9% a TVA pentru băuturile nealcoolice care conţin adaos de zahăr sau alţi îndulcitori sau aromatizate.

Proiectul mai propune revizuirea reglementării privind acordarea facilităţilor fiscale în sectorul construcţii, precum şi în sectorul agricol şi în industria alimentară: vor beneficia de facilităţile fiscale numai persoanele fizice care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5 şi pct. 7 din Codul fiscal.

În aceste sectoare, se propune scăderea plafonului până la care se acordă facilităţile fiscale, respectiv de la 30.000 lei lunar la 10.000 lei lunar, inclusiv. Pentru partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu se vor mai aplica facilităţi fiscale.

De la 1 ianuarie 2023, cota de TVA creşte de la 5% la 9%, atât pentru livrarea de alimente, inclusiv băuturi (cu excepţia băuturilor alcoolice şi a celor nealcoolice care conţin adaos de zahăr sau alţi îndulcitori sau aromatizate), destinate consumului uman şi animal, cât şi pentru serviciile de restaurant şi de catering şi pentru activităţile de cazare hotelieră.

In plus, impozitul pentru jocurile de noroc crește de la 1% la 40%.

Majorarea accizei la țigări va fi operată de la 1 august anul acesta.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.