Marcel Ciolacu: ,,PSD nu va vota o prelungire a starii de alerta cu mai mult de 15 zile”

16 iunie 2020  |  06:26  |  👁 760 Vizualizari


Guvernul se reuneşte astazi, în şedinţă, pentru a adopta hotărârea de prelungire a stării de alertă, care trebuie apoi încuviinţată de Parlament, unde social-democraţii condiţionează votul de instituirea unei perioade de tranziţie de doar 15 zile, nu de 30, aşa cum vrea Executivul.

„Decizia de prelungire a stării de alertă, repet, nu este o decizie politică, este o decizie care este fundamentată de evaluări, de analize care sunt făcute de specialişti, de epidemiologi şi care consideră indispensabilă prelungirea pentru 30 de zile a stării de alertă, pentru că starea de alertă îţi dă toate acele instrumente de care ai nevoie ca să poţi să aplici regulile”, a afirmat Orban.

Întrebat ce se întâmplă dacă PSD, majoritar în Parlament, votează împotriva prelungirii stării de alertă, şeful Executivului a spus: „Înseamnă că nu va mai fi stare de alertă”.

Totodată, el a precizat că rămâne restricţionat „în general cam tot ce se desfăşoară în spaţii închise şi presupune prezenţa unui număr mare de persoane şi o durată de timp mare petrecută”. În această categorie sunt incluse slujbele religioase în interior, spectacolele în spaţii închise şi locurile din interiorul restaurantelor.

PSD vrea să amendeze propunerile guvernului, iar modificările vizează ridicarea restricțiilor pentru slujbele religioase în biserici, a mai declarat luni liderul PSD, Marcel Ciolacu.

„Guvernul să explice de ce sălile de păcănele se deschid, dar bisericile nu”, a afirmat Ciolacu. „Ce doresc este ca Guvernul să ne explice de ce în spații închise putem juca pacanele, dar nu putem merge la biserică. Când un guvern ia decizii cu dublă măsură, se numește corupție”, a declarat Ciolacu la finalul ședinței Comitetului Executiv al PSD.

Surse din interiorul PSD au declarat că s-a decis ca starea de alertă să fie prelungită pe 15 zile, iar varianta venită de la Guvern să fie amendată în Parlament.

PSD dorește să modifice hotărârea de Guvern astfel:

  • doar 15 zile de stare de alerta, nu 30 cum ar vrea Guvernul;
  • accesul bolnavilor cronici în spitale;
  • menținerea obligativității măștilor;
  • menținerea distanțării sociale;
  • deschiderea restaurantelor;
  • deschiderea bisericilor;
  • autoritățile să nu mai facă achiziții publice.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.



Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.