Complexul Astronomic Baia Mare va organiza observaţii pentru public cu ocazia eclipsei parţiale de Soare, a informat, marţi, instituţia într-un comunicat, remis, AGERPRES.
„Întrucât următoarea eclipsă solară inelară se va produce doar peste un an, pe 10 iunie 2021, eclipsa solară parţială din 21 iunie 2020 este ocazia perfectă pentru astronomii amatori şi pentru specialişti de a se bucura de spectacolul cosmic al întâlnirii celor doi aştri marcanţi de pe cer, Soarele şi Luna, într-o eclipsă vizibilă din Sudul şi Estul Europei, mare parte din Asia, nordul Australiei, Pacificul şi Oceanul Indian”, menţionează comunicatul.
Conform aceleiaşi surse, observaţiile astronomice sunt programate să aibă loc în 21 iunie 2020, dimineaţa, între orele 8,00 – 9,00, în curtea Observatorului Astronomic din municipiul Baia Mare.
Eclipsele inelare se produc atunci când Luna se află mai departe de Terra, apărând astfel mai mică pe cer, iar discul lunar nu acoperă în întregime Soarele (ca în cazul eclipselor totale de Soare), fiind vizibil un inel solar luminos.
„În România, această eclipsă inelară de Soare va fi observată ca eclipsă parţială de Soare, cu evidenţierea, în fapt, a unui fragment din discul lunar suprapus Soarelui. Chiar şi aşa, având în vedere raritatea relativă a fenomenului, din perspectivă astronomică, eclipsa din dimineaţa zilei de 21 iunie este binevenită”, se mai arată în comunicatul Complexul Astronomic Baia Mare.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.