Mâine are loc la Hipodrom a III-a reuniune oficială de trap din sezonul 2019

Hipodromul Ploieşti va găzdui, sâmbătă, începând cu ora 11.00, o nouă reuniune oficială de trap, cea de-a III-a a sezonului 2019, însă prima cu caracter ordinar, fără Curse Clasice sau Semiclasice în program.

Gândit şi pentru a nu le impune cailor de pe hipodrom o pauză prea mare între reuniuni, intervalul de trei săptămâni dintre Premiul de Paşte, devansat pentru 20 aprilie şi Premiul de Mai, planificat pentru 11 mai, fiind considerat prea mare de către proprietari, evenimentul de la finalul acestei săptămâni va cuprinde patru curse de trap: Premiul Clasic (ora 11.00), Premiul Coran – Fortuna Gold (ora 11.30), Premiul Carlos – Fortuna Silver (ora 12.00) şi Premiul Copist (ora 12.30).

Pe toată durata reuniunii, cei mai mici dintre spectatori vor avea prilejul să se plimbe cu poneiul Perjar, în spaţiul special amenajat, între cele două tribune.

Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 7 ani au acces gratuit.

Citiți întregul program AICI

sursa: CSM Ploiești

Related posts

Leave a Comment

seven − six =