Localitatea Izvoarele va deveni, oficial, primul “Sat european de tineret” din Prahova

După ce a candidat, acum patru ani, la titlul “Satul Cultural al României”, aşezarea prahoveană Izvoarele are şansa să fie cunoscută mult mai bine, atât pe plan naţional, cât şi peste hotare.

Astfel, începând de astăzi, localitatea Izvoarele va deveni, oficial, primul “Sat european de tineret” din Prahova, în cadrul unui program pilot, desfăşurat la nivel naţional, din care mai fac parte alte trei localităţi rurale – Copalnic-Mănăștur, din judeţul Maramureș, Sascut, din Bacău, și Sânpaul, din judeţul Mureș. Includerea satului Izvoarele între cele patru sate europene de tineret din România a fost posibilă graţie activităţii desfăşurate de către Asociaţia „Curba de cultură”, care are sediul în această localitate prahoveană, ai cărei membri, în ultimii şase ani, au pus în practică mai multe acţiuni, inclusiv proiecte cu caracter european, împreună cu parteneri din străinătate, destinate, în mod special, tinerilor din mediul rural.

Acordarea acestui titlu face parte dintr-un proiect pilot derulat la nivel naţional, până la sfârşitul anului viitor, în fiecare dintre cele patru sate menţionate urmând să fie organizate diverse acţiuni, în centrul atenţiei urmând să fie tinerii. La Izvoarele, de pildă, acţiunile – la care au fost invitaţi şi tineri din străinătate – sunt axate pe mai multe domenii, în program figurând şi „Olimpiada Rurală”, manifestare care va include şi o serie de îndeletniciri specifice mediului sătesc, respectiv dat cu sapa, despicarea şi aranjarea lemnelor de foc, muls capra sau vaca.

sursa:ph-online.ro

Related posts

Leave a Comment

3 × five =