Pe lângă literatură, poetul Alexandru Macedonski și-a canalizat energia spre altă cale posibilă de dobândire a gloriei şi de împlinire a unui destin pe care şi-l voia excepţional: politica, mai ales cea antidinastică (materializare în fapt a unor mai vechi resentimente familiale contra principelui străin), îi oferea posibilităţile unei afirmări pe care o visa spectaculoasă).
Macedonski intră în partidul liberal şi scoate gazeta „Oltul” (1873). Atacurile antidinastice şi enunţarea unor principii, susţinute cu impulsivitate şi inabilitate chiar împotriva propriului său guvern, atrag atenţia asupra lui.
Campania continuând cu o şi mai mare energie pamfletară, Macedonski va fi judecat şi arestat pentru un articol (din „Oltul”), care cerea cu maliţiozitate publicarea unei genealogii a familiei domnitoare. Procesul şi zgomotul din jurul numelui său îi dau mari satisfacţii. Va relua în presă (în „Telegraful”, 1875) atacurile antidinastice şi va susţine idei republicane. Curând încearcă o mare dezamăgire, căci se vede şters de pe listele liberale ale candidaţilor pentru Cameră.
Macedonski intră atunci în gruparea celor nemulţumiţi de noul guvern liberal, sub conducerea lui N. Blaramberg, şi, împreună cu Bonifaciu Florescu şi Pantazi Ghica, scoate „Stindardul” (1876).
Numit, după multe insistenţe, director al prefecturii judeţului Bolgrad, este silit – după câteva luni – să demisioneze. Macedonski ajunge în opoziţie şi se ridică, în „Vestea” (1877), împotriva lui C. A. Rosetti şi a „viziratului” politic al lui I. C. Brătianu.
Primul, pentru a-l potoli, îl numeşte, fără să-l consulte, controlor financiar. Macedonski, care se socotea astfel retrogradat, izbucneşte în presă împotriva acestei funcţii „incalificabile”, enumerându-şi meritele de combatant liberal.
Solicită lui M. Kogălniceanu postul de ataşat de legaţie, dar e numit director de prefectură la Silistra Nouă (noiembrie 1878), funcţie pe care poetul o acceptă, deşi, sigur, n-o socotea pe măsura posibilităţilor sale.
Administrator pentru o vreme ai plăşii Sulina, după 18 luni de serviciu rămâne în afară, cu sentimentul ratării carierei politice şi într-o precară situaţie financiară. Idealist, imposibil de convertit la compromisuri în dezacord cu firea sa, irascibil şi lipsit de tact, străin de micile şi marile aranjamente şi dezgustat de rapacitatea burgheziei, Macedonski rămăsese la litera principiilor democratice ale burgheziei liberale din epoca paşoptistă, văzute în puritatea lor ideală, cu o sensibilitate aparte faţă de poziţia omului de cultură în societate.
În 1880 Macedonski scoate ziarul satiric „Tarara”, cu atacuri la adresa liberalilor şi a regelui şi, în acelaşi an, „Literatorul”, prin care voia să cucerească gloria literară, după ce pierduse speranţele unei cariere politice. De la început, „Literatorul” s-a definit în opoziţie cu „Convorbiri literare” şi Junimea, care, după părerea lui Macedonski, acaparaseră fără o justificare obiectivă poziţiile culturale cele mai însemnate ale epocii.
sursa: Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, Editura Academiei R.S.R., București, 1979
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.