La ce preţ se vor vinde măştile medicale produse în România

24 aprilie 2020  |  06:36  |  👁 372 Vizualizari


Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat joi la ce preţ se vor vinde măştile produse în România, precizând că le cere comercianţilor să nu îşi pună un adaos comercial prea mare.

Întrebat la ce preţ se vor vinde, ministrul Virgil Popescu, a estimat că preţul va fi de 2 lei pe bucată. „ Vom avea minim un milion de măşti zilnic. Sunt două companii care vor produce. Mă aştept ca, în urma lansării astăzi a Registrului naţional al producătorilor de dispozitive şi echipamente medicale, să-i vedem exact pe toţi cei care vor să producă şi care sunt autorizaţi să producă aceste dispozitive medicale, să facem un recensământ al producţiei. Din ce am vorbit cu cei doi producători, preţul este în jur de 2 lei. Probabil că 2 lei, fără TVA, va fi şi un preţ către populaţie”, a spus Popescu, la Digi 24.

Ulterior, ministrul a declarat pentru Pro TV că le cere comercianţilor să nu îşi pună un adaos comercial prea mare.   În ceea ce priveşte o posibilă plafonare a preţului măştilor, aşa cum a declarat de curând premierul Ludovic Orban, ministrul Popescu a menţionat că nu crede că va fi nevoie de o astfel de măsură, întrucât, la ora oră actuală, există stocuri suficienţe atât din ţară, cât şi din străinătate.

„Nu cred că vom vorbi de o plafonare. După cum aţi observat, nu au mai fost atâtea speculaţii cum au fost la începutul acestei crize, când cererea era mai mare decât oferta. Cred că s-a ajuns, în momentul de faţă şi cu producţia internă, şi cu importurile, şi faptul că există stocuri suficienţe în ţară la un preţ cât de cât corect al acestor măşti. Motivul pentru care preţul a crescut în timpul acestei crize este preţul materialului care încă se importă, în special materialul filtrant care se foloseşte la toate măştile”, a afirmat oficialul.

Popescu a adăugat că prioritatea numărul 1 a ministerului pe care îl conduce este ca, „până la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, să putem avea instalată în România, la companie, un echipament care produce şi materialul filtrant, în aşa fel încât să avem integrată toată ţesătură necesară producerii acestor măşti”.  La începutul lunii aprilie, Virgil Popescu declara că producţia de măşti chirurgicale româneşti poate ajunge la un milion de bucăţi zilnic începând din 15 aprilie, astfel că de la această data nu vor mai exista probleme cu aprovizionarea cu acest tip de produse. Acesta a precizat că măştile vor fi distribuite populaţiei şi personalului de asigurare a ordinii şi a măsurilor de carantină.  Momentan, în România, Techtex, parte a grupului Taparo, produce 350.000 de măşti /zi, iar Romarm va ajunge la o producţie de 500.000 de măşti/zi, până la sfârşitul lunii aprilie.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.