La o lună de la debutul campaniei de vaccinare în masă în Israel, rezultatele iniţiale ale unui studiu relevă că vaccinul reduce în mod semnificativ numărul de noi infecţii, relatează luni DPA, preluată de Agerpres.
La doar două săptămâni după prima doză de vaccin fabricat de companiile farmaceutice BioNtech şi Pfizer, numărul testelor pentru depistarea coronavirusului cu rezultate pozitive la persoanele cu vârste peste 60 de ani a fost semnificativ mai mic, conform unui studiu realizat de furnizorul de servicii medicale Clalit.
Studiul a comparat un grup de aproximativ 200.000 de persoane vaccinate cu vârste de peste 60 de ani cu un grup nevaccinat, de aceeaşi dimensiune şi vârstă, a explicat consilierul sanitar principal profesor Ran Balicer. ”Aceasta este cea mai interesantă grupă de vârstă în ceea ce priveşte eficacitatea vaccinului”, a spus el.
Balicer a declarat pentru DPA că nu au fost iniţiate testări speciale, grupurile fiind ”observate în viaţa reală”.
Rezultatele se referă la persoanele din ambele grupuri care au efectuat teste pentru depistarea noului coronavirus din diverse motive – spre exemplu, pentru că prezentau simptome sau intraseră în contact cu persoane diagnosticate cu boala COVID-19.
”Proporţia testelor pozitive – fie (persoane) simptomatice, fie asimptomatice – a fost cu 33% mai mică în grupul vaccinat decât în grupul nevaccinat”, a spus Balicer.
Epidemiologul consideră că acesta este un ”rezultat încurajator, care demonstrează că vaccinul este eficient chiar şi la persoanele mai în vârstă”.
Ca urmare, el se aşteaptă la numărul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus şi care prezintă simptome grave să scadă în viitorul apropiat.
Datorită campaniei sale rapide de vaccinare, Israelul este considerat un lider mondial. Peste 2 milioane de locuitori ai acestei ţări au primit deja prima doză de vaccin şi aproximativ un sfert de milion de persoane au beneficiat de a doua.
Deja 75 de procente dintre persoanele cu vârste peste 60 de ani au fost vaccinate, a precizat Ran Balicer.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.