Intră în vigoare tratatele de anexare. Se desființează frontiera de stat dintre Rusia și Ucraina pe segmentul de vecinătate cu regiunile Lugansk și Donețk

5 octombrie 2022  |  07:12  |  👁 180 Vizualizari


Consiliul Federaţiei Ruse a votat în unanimitate ratificarea legislației de anexare a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson și Zaporojie.

Un vot similar a avut loc în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus. Documentele se află din nou la Kremlin, pentru semnătură finală a preşedintelui Putin, care încheie procesul de anexare formală a regiunilor ce reprezintă în jur de 18% din teritoriul Ucrainei. Rusa va fi limba oficială, dar ucraineana nu va fi interzisă.

După semnarea de către Vladimir Putin a decretului de modificare a Constituției Rusiei prin anexarea celor patru regiuni ucrainene, se desființează frontiera de stat dintre Rusia și Ucraina pe segmentul de vecinătate cu regiunile Lugansk și Donețk.

Punctele vamale și de grăniceri pe fâşia respectivă sunt scoase din uz și rămâne doar o linie administrativă între doi subiecți din Federaţia  Rusă. Frontiera se va muta spre vest în teritoriul ucrainean, acolo unde separatiștii pro-ruși pretind că dețin controlul asupra zonelor aflate sub jurisdicția rusă. În regiunile anexate va funcționa o perioadă de tranziție până în 2026,  timp în care legislația și instituțiile publice vor trece pe modelul rusesc de administrare teritorială.

Președintele Zelenski a semnat un decret care declară imposibilă perspectiva oricăror negocieri intre Kiev și președintele Putin, dar lasă ușa deschisă unor discuții cu Rusia. Kremlinul a reacționat imediat: în acest caz, conflictul din Ucraina nu se va termina. Între timp, forțele ucrainene au avansat rapid de-a lungul râului Nipru, iar SUA oferă un nou ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 625 de milioane de dolari. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a declarat că administrația americană ia în serios orice aluzie privind folosirea armelor nucleare, dar nu există indicii că Rusia s-ar pregăti să recurgă la arsenalul nuclear.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.