Întâlnirea online Joe Biden – Vladimir Putin a durat două ore. Kremlin: Rusia vrea garanţii juridice fiabile care să excludă o extindere a NATO spre Est

8 decembrie 2021  |  06:47  |  👁 252 Vizualizari


Discuții tensionate între președintele american, Joe Biden, și omologul său rus, Vladimir Putin. Statele Unite avertizează Moscova că, dacă va invada Ucraina, sancțiunile vor fi drastice. Este a doua întâlnire a celor doi, de data aceasta virtuală. Discuțiile au durat două ore.

ACTUALIZARE Vladimir Putin a denunţat potenţialul militar în creştere al NATO la frontierele Rusiei şi a cerut „garanţii” că Alianţa Nord-Atlantică nu se va extinde spre Est, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„NATO a făcut tentative periculoase de a utiliza teritoriul ucrainean şi a dezvolta potenţialul său militar la frontierele noastre şi de aceea Rusia are un interes serios pentru garanţii juridice fiabile care să excludă o extindere a NATO spre Est”, subliniază Kremlinul într-un comunicat, după întrevederea caracterizată drept „deschisă şi profesionistă”.

Preşedintele rus i-a propus omologului său american ridicarea tuturor măsurilor restrictive vizând misiunile diplomatice ale celor două ţări luate în ultimele luni pe fondul tensiunilor între SUA şi Rusia.

„Partea rusă a propus anularea tuturor restricţiilor acumulate privind funcţionarea misiunilor diplomatice, ceea ce ar putea permite normalizarea altor aspecte ale relaţiilor bilaterale” ruso-americane, indică Kremlinul în acelaşi comunicat.

Conform comunicatului Kremlinului, cei doi şefi de stat au convenit ca responsabili ai celor două ţări să înceapă consultări cu privire la „problemele sensibile”legate de Ucraina, potrivit Reuters.

Este o eroare de a atribui doar Rusiei întreaga responsabilitate pentru tensiunile actuale în jurul Ucrainei, i-a spus Putin lui Biden, potrivit Kremlinului.

„Preşedintele Rusiei, cu exemple concrete, a ilustrat linia distructivă a Kievului, care vizeaza destructurarea completă a acordurilor de la Minsk şi a acordurilor încheiate în format Normandia şi şi-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la acţiunile provocatoare ale Kievului împotriva Donbasului”, menţionează serviciul de presă al Kremlinului, citat de TASS.

ACTUALIZARE – Bună ziua, d-le preşedinte!

– Mă bucur să vă văd din nou. Din păcate, ultima dată, la G20 nu ne-am văzut. Sper ca data viitoare să ne vedem faţă în faţă.

Pe acest ton prietenos a început cea de-a doua întâlnire a președinților american și rus, acum online.

Acestea sunt și singurele imagini transmise presei de la multa așteptata întâlnire virtuală.

Discuțiile cu ușile închise au avut loc pe fondul atmosferei incendiare de la granița Ucrainei, unde se află deja zeci de mii de soldați ruși. Această mobilizare a stârnit temeri privind o eventuală invazie.

William Burns, director CIA: „Nu ştim dacă Putin s-a hotărât să folosească forţa, dar ce ştim este că plasează militari ruşi, forţe de securitate ruse în poziţii de unde pot acţiona foarte uşor„.

Cei care trăiesc în estul Ucrainei nu așteptau mare lucru de la această întâlnire virtuală.

Deși a masat zeci de mii de militari la graniță, Rusia susține că nu intenționează să atace Ucraina. Vrea garanții că această țară nu va intra în NATO. Cancelariile occidentale spun însă că suveranitatea Kievului trebuie respectată.

Prima întâlnire față în față a celor doi lideri a avut loc astă vară, în Elveția, când Biden și Putin au fost de acord doar să-și retrimită ambasadorii în cele două capitale și să înceapă dialogul pe tema controlului armelor nucleare.

Înainte de summitul online de marți, Casa Albă a anunțat că liderii SUA, Marii Britanii, Franței, Germaniei și Italiei au deja o strategie pentru a lovi economia Rusiei în scenariul unei invazii.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.