8 iunie 2021 | 12:12 | 👁 401 Vizualizari
În România începe sezonul căpușelor – medicul Virgil Musta a explicat, cum trebuie să acționăm în cazul în care descoperim că am fost mușcați de o căpușă și care sunt măsurile preventive pentru a evita o mușcătura de căpușă dacă frecventăm zone de agrement, cu iarbă, în care ar putea exista acest risc.
Cosmin Prelipceanu: Găsesc un punct negru pe pielea copilului, pe picior, de exmplu. De unde știu că e căpușă?
Virgil Musta: Căpușa este o denivelare la nivelul tegumentului care seamănă cu un mic păianjen. De fapt, se vede o mică pată neagră denivelată. De aceea, este foarte important ca în fiecare seară, după ce am frecventat o zonă cu iarbă sau de agrement, să facem un duș și atunci să ne căutăm de aceste căpușe care pot fi prinse de tegumentul nostru. Pentru că dacă ele stau mai puțin de 24 de ore, nu apucă să elimine agenții patogeni cu care pot fi încărcate.
Pot fi încărcate cu bacterii, cu paraziți, cu virusuri, producând boli destul de grave.
Cosmin Prelipceanu: E important ca odată ce am descoperit această mică denivelare să merg la doctor sau există și varianta în care pot să fac eu ceva acasă?
Virgil Musta: Putem și noi să o scoatem, acasă. Nu e foarte greu de scos – se îmbibă un tifon în alcool, se ține 3-4 minute deasupra căpușei, ca să se relaxeze acele picioare cu care se fixează, după care se extrage ușor căpușă urmărindu-se dacă a mai rămas sau nu capul. Dacă a mai rămas capul este recomandat ca a doua zi să te prezinți la un serviciu chirugical care să-ți extragă și această parte a căpușei.
Ne puteti gasi si pe Facebook!
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.