Incepand de azi, toti conducatorii auto au acest drept

Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, act normativ deja intrat în vigoare, va fi pusă în aplicare.

Astfel, toți conducătorii auto care vor primi amenzi contravenționale le vor putea achita pe jumătate într-un termen de 15 zile de la momentul primirii procesului-verbal.

Concret, termenul în care persoanele amendate pot achita doar jumătate din minimul amenzii primite va fi extins semnificativ. În loc de 48 de ore, acesta va fi de 15 zile, scopul fiind încurajarea românilor să-și achite mai repede amenzile, ceea ce va aduce și bani mai mulți la bugetul statului.

„Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal”, se arată în noua lege.

Totodată, potrivit Legii nr. 203/2018, dacă agentul constatator al contravenției nu scrie în procesul-verbal și codul numeric personal al celui care a încălcat legeaprocesul-verbal va fi considerat nul.

Așadar, aceste amenzi vor fi anulate.

Related posts

Leave a Comment

2 × one =