Incendiu la spitalul Marius Nasta din București. Ministerul Sănătății: ”Nu sunt victime”

22 februarie 2021  |  05:08  |  👁 267 Vizualizari


Un incendiu s-a produs duminică seara la spitalul Marius Nasta din București. Potrivit informațiilor furnizate de către autorități, incendiul s-a produs la tirul mobil de ATI.

Astfel, în această unitate mobilă se află internați 7 pacienți.

Ministerul Sănătății a precizat că nu sunt victime.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că 5 dintre pacienții de acolo sunt intubați.

”În urmă cu scurt timp a fost anunțat faptul că se degajă fum de la un ventilator exterior al unității mobile AȚI de la Spitalul Marius Nasta. În interiorul unității mobile sunt 7 pacienți (5 dintre aceștia fiind intubați), care nu au fost răniți. Intervin 8 autospeciale de stingere, 8 SMURD. În acest moment nu se mai observă degajare de fum și se fac verificări pentru identificarea focarului. Preventiv, cei 7 pacienți vor fi relocați în cadrul altor secții din spital.” – se arată într-un comunicat al ISU București.

În schimb, Ministerul Sănătății a transmis într-un comunicat de presă că niciun pacient de acolo nu este intubat, contrazicând informațiile furnizate de către ISU București.

”Ministerul Sănătății a fost informat despre un incident la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București. Din primele informații este vorba despre un ventilator exterior la unitatea mobilă ATI din exetriorul spitalului la care s-a înregistrat o degajare de fum. În interior se aflau 7 pacienti. Nu sunt victime. Se efectuează evacuarea de siguranță a pacienților. Toți pacienții rămân internați în institut. Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății a ajuns la unitatea sanitară. Revenim cu detalii despre situația pacienților.” – se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.

Institutul Nasta: Pacienţii aflaţi în unitatea mobilă ATI, transferaţi în interior

 

Reprezentanţii Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” precizează că pacienţii aflaţi în unitatea mobilă ATI a Institutului “Marius Nasta” sunt transferaţi în compartimentul ATI din interior.

“Institutul de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’ informează pacienţii şi opinia publică în legătură cu faptul că în această seară a existat un incident la un ventilator dispus în perimetrul exterior al unităţii mobile ATI. Niciun pacient nu a fost rănit în urma acestui incident, iar în prezent pacienţii aflaţi în unitatea mobilă ATI sunt transferaţi în compartimentul ATI din interior. În prezent suntem la faţa locului pentru evalua situaţia şi a lua măsurile care se impun”, a informat managerul instituţiei medicale Beatrice Mahler.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.