În Prahova masca de protecție chiar și cea improvizată va fi obligatorie pentru toți cetățenii care ies din casă

6 aprilie 2020  |  05:55  |  👁 2736 Vizualizari


Pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova se va afla un proiect prin care autoritățile vor să impună obligativitatea populației de a se proteja cu măști faciale atunci când iese din casă.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader:
Pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19 în Prahova, în calitate de președinte al Consiliului Județean și în urma consultării cu prefectul Județului, Cristian Ionescu, dar și cu directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), doctorul Bogdan Nica, am solicitat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) adoptarea unei noi măsuri cu caracter de obligativitate în județ, care să fie aplicată începând cu data aprobării ei.
✅ Începând cu data aprobării, devine obligatorie pentru toți cetățenii județului Prahova sau pentru cei care tranzitează județul, acoperirea feței (nas, gură) cu mască, inclusiv măști improvizate sau alte materiale de protecție, de unică folosință sau reutilizabile, în vederea reducerii riscului epidemiologic, de transmitere a virusului SARS-Cov-2.
✅Măsura să fie aplicată în spații publice sau la locul de muncă de către toate persoanele, fie că acestea prezintă simptome de infecție respiratorie sau nu.
✅ Persoanele care nu pot să își achiziționeze măști sunt rugate să le confecționeze din orice material cât mai dens, de preferință bumbac, și să fie foarte bine spălate înainte de a fi purtate. (Ex. fular, eșarfă etc.)

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.