În pragul centenarului, în România a fost pus în funcțiune cel mai puternic laser din lume!

Laserul de la Măgurele, cel mai puternic din lume, a fost pus în funcțiune, zilele trecute, urmând să ajute la descoperirea unor izotopi radioactivi care pot trata cancerul, la identificarea completă a conținutului butoaielor cu deșeuri radioactive, fără a fi desfăcute – un lucru extrem de dificil în prezent, dar şi la testarea materialelor care se folosesc în misiunile spațiale.

Laserul a fost testat cu succes, la capacitatea de 3 PetaWatt (PW), iar sistemul a funcţionat foarte bine, urmând ca puterea să fie crescută treptat şi să ajungă la puterea nominală de 10 PW în primul trimestru din 2019, dacă totul va funcţiona fără probleme, a declarat, pentru News.ro, profesorul Nicolae Zamfir, directorul proiectului Extreme-Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) de la Măgurele – cel mai important centru de cercetare ştiinţifică din România.

Investiţia de la Măgurele se ridică la 300 de milioane de euro. Implementarea proiectului a început în ianuarie 2013, iar bugetul nu a fost depăşit, potrivit managerului proiectului. Pentru început, fasciculul laser va avea o putere mai mică. Până se va ajunge la parametri maximi, de 10PW, va mai dura”, spune directorul proiectului, profesorul Nicolae Zamfir.

Beneficiile aduse ştiinţei vor avea aplicabilitate în medicină, întrucât laserele de mare putere vor putea anihila tumori canceroase evitând efectele secundare generate de terapiile actuale. Pe de altă parte, cu ajutorul laserelor de mare putere s-ar putea elimina mult mai rapid deşeurile radioactive – izotopii cu viaţă de milioane de ani s-ar transforma în izotopi cu viaţă de ore sau zile.

Citiți continuarea articolului AICI

Related posts

Leave a Comment