Guvernul PNL a majorat tichetele de masă cu 1 ban

29 octombrie 2020  |  10:48  |  👁 427 Vizualizari


Valoarea tichetelor de masă s-a majorat cu 1 ban, iar fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a acuzat că Guvernul Orban a făcut această majorare în bătaie de joc.

În replică, Ministerul Muncii susține că „valoarea tichetelor de masă este stabilită de specialiști în baza unei formule de calcul neschimbate, prevăzută de lege”.

Valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se stabilește prin aplicarea unei formule de calcul clare, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018 privind Normele de aplicare ale Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.

Prin urmare, ultima indexare a valorii tichetelor de masă, cu un ban, a rezultat în urma calculelor făcute în baza formulei și indicatorilor economici prevăzuți de lege.

Această valoare a rezultat prin înmulțirea ultimei valori nominale indexate a unui tichet de masă cu indicele creșterii prețurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Național de Statistică, calculat ca raport între nivelul mediu realizat al acestui indice pe ultimul semestru constituit din 6 luni calendaristice întregi și nivelul mediu al aceluiași indice pe penultimul semestru, raportat la prevederile art. 33 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018.

Conform prevederilor art. 32 alin.(1) din Legea nr. 165/2018, valoarea nominală maximă a biletelor de valoare prevăzute de prezenta lege se indexează, semestrial, după cum urmează:

a) în cazul tichetelor de masă, cu indicele prețurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Național de Statistică;

b) în cazul celorlalte bilete de valoare, cu indicele inflației comunicat de Institutul Național de Statistică, în funcție de evoluția tarifelor/prețurilor la serviciile/bunurile a căror contravaloare poate fi achitată cu aceste bilete de valoare, potrivit acestei legi.”, se precizează, într-un comunicat de presă, al MMPS.

Marius Budăi: Ultima umilință a guvernului PNL la adresa românilor este incredibilă

Ultima umilință a guvernului PNL la adresa românilor este incredibilă! Vorbim despre creșterea în bătaie de joc, cu un ban, a valorii tichetelor de masă!
Fantasticul premier dezertor Cîțu și Violeta Alexandu sunt demnitarii care au semnat această nesimțire absolută! Au crescut valoarea acestui tichet de la 20 de lei la 20 de lei și un ban!”, a scris, pe Facebook, Budăi.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.