Guvernul a ratat la mare distanță ținta de 5 milioane de vaccinați, iar acum se investesc sume uriașe în promovare

27 mai 2021  |  03:57  |  👁 308 Vizualizari


Guvernul va lansa joi o campanie de informare publică privind vaccinarea împotriva COVID-19, ceremonia urmând să aibă loc începând cu ora 12,00 la Palatul Victoria. Premierul Florin Cîțu a spus că oamenii care se ocupă de această campanie ”au resurse foarte mari și sunt foarte mulți”.

„Joi vom lansa o campanie media pro-vaccinare. Avem aceste voci care sunt peste tot, anti-vaccinare, iar rolul meu este acela de a veni cu o campanie mai gălăgioasă, nu ştiu dacă pot să o fac la fel de creativă, nu mă pricep la aşa ceva, cei care sunt acolo văd că au resurse foarte mari şi sunt foarte mulţi, dar eu încerc să fiu mai gălăgios şi mai prezent”, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu, informează Agerpres.

 

De asemenea, este de aşteptat ca în şedinţa de Guvern, programată pentru joi după-amiază, Executivul să adopte măsurile de relaxare ce urmează a fi aplicate de la 1 iunie.

„Am prezentat un calendar al relaxărilor – 1 iunie, 1 iulie, 1 august. Ne ţinem de acest calendar. În şedinţa următoare de Guvern – cred că şedinţa o să fie joi sau vineri – vom avea măsurile pentru 1 iunie. Dacă este nevoie să ajustăm şi pentru celelalte perioade, vom ajusta acum. Am avut discuţii (…) cu cei care sunt afectaţi direct, vom îmbunătăţi unele dintre măsuri în funcţie de aceste discuţii”, a afirmat Florin Cîţu, marţi, înaintea şedinţei conducerii PNL.

Premierul a reiterat că obiectivul campaniei de vaccinare este de a elimina pandemia de COVID-19. „Vedem că avem cifre foarte bune în ceea ce priveşte reducerea ratei de pozitivare”, a precizat premierul. „Rolul campaniei de vaccinare este acela de a scăpa de pandemie. Acea campanie de vaccinare pe care am făcut-o în ultima perioadă a avut rezultate. Valul trei am văzut că a dispărut. (…) Avem aceste rezultate, nu avem niciun motiv să nu mergem cu această campanie de relaxare mai departe – 1 iunie, 1 iulie, 1 august”, a adăugat Cîţu.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.