Gripă și SARS-CoV-2. Care sunt efectele dublei infecții virale

9 ianuarie 2023  |  06:39  |  👁 138 Vizualizari


La Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof.dr. Matei Balș” din București au apărut primele cazuri de flurona – dublă infecție: atât cu SARS-CoV-2, cât și cu virus gripal. Simptomatologia este zgomotoasă, atrag atenția infecționiștii, copiii sub 5 ani și vârstnicii cu boli cronice fiind categoriile cele mai vulnerabile.

Au apărut primii pacienți cu dublă infecție: SARS-CoV-2 și gripă – numită flurona de către specialiști, iar pentru anumiți pacienți prognosticul poate fi rezervat. Este anunțul făcut de medicii de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof.dr. Matei Balș” din București. „Însumarea se referă și la riscul mai mare de a avea complicații pulmonare cu insuficiență respiratorie, dar nu numai pulmonare. Și, de aici, evoluția ar putea fi nefavorabilă. Suntem în plin sezon de gripă și de alertă epidemică foarte apropiată de epidemie, probabilitatea ca în viitorul apropiat – adică ianuarie cu maximă intensitate și februarie – să avem cele două virusuri concomitente, există”, explică Adrian Marinescu, medic primar de boli infecțioase, directorul medical al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof.dr. Matei Balș” din București.

Însumare de riscuri

Cât de zgomotoase sunt semnele dublei infecții? „Sunt două virusuri care vin cu o simptomatologie destul de clară. În momentul în care vorbim de o stare generală modificată, chiar proastă în gripă, cu atât mai mult dacă le am pe amândouă în flurona, mă aștept ca starea generală să fie alterată pentru acel pacient și lucrurile să se întâmple brusc, să am dureri importante musculare, articulare, dureri de cap. Este senzația pe care o am oricum în gripă că «am fost bătut», cu atât mai mult în momentul în care am și infecție cu SARS-CoV-2, lucrurile se amplifică. Această amplificare duce la o simptomatologie zgomotoasă”,atrage atenția medicul.

În realitate, numărul cazurilor poate fi mai mare

Cum își poate da seama un pacient că are gripă, COVID-19 sau amândouă? „Prin testare. Dacă semnele de gripă sunt mult amplificate, pot să mă gândesc la varianta că am și SARS-CoV-2. Eu cred că este important pentru medic să-și dea seama în momentul în care testează și depistează două virusuri să ia în calcul că acel pacient trebuie monitorizat cu atenție și necesită spitalizare, de exemplu. Bineînțeles că și tratamentul trebuie să fie corespunzător”, arată specialistul.

În realitate, numărul cazurilor de dublă infecție poate fi mai mare, mai spune specialistul, pentru că de multe ori gripa are un diagnostic clinic: „În momentul în care nu testez, n-am identificare de virus gripal, deci vorbesc practic de un diagnostic clinic. Sigur că se poate pune acest diagnostic, dar trebuie luat în calcul că aceste cazuri nu sunt chiar atât de rare. Sunt mai multe, doar că ele rămân nediagnosticate”.

În perioada următoare este de așteptat ca acest număr de cazuri să crească: „Nu va fi o explozie, dar atunci când ai un procent mic dintr-un număr mare de cazuri și ai un trend ascendent pentru gripă, chiar și pentru infecția cu SARS-CoV-2, e de luat în calcul dubla testare. Și ulterior o eventuală evoluție nefavorabilă. Mai este ceva de spus: eu am recomandat și pentru cetățeni în momentul în care merg la farmacie și vor să-și ia testele rapide să ia teste și pentru gripă și pentru COVID-19. Lucru pe care noi îl facem la spital. În momentul în care vine cineva cu o simptomatologie acută, facem o testare dublă din primul moment pentru a câștiga timp”

 

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.