De-a lungul anilor, „Regele fotbalului românesc” a făcut fericiți milioane de fani grație prestațiilor de la naționala României, dar și de la echipele de club. Meciurile memorabile reușite de naționala condusă de Hagi la CM 1994, CM 1998 și EURO 2000 i-au scos pe fanii „tricolorilor” pe străzi.

Povestea fabuloasă a transferului lui Hagi la Barcelona

Impresarul spaniol Josep Maria Minguella a povestit în editorialul său din publicația iberică sport.es cum a fost mandatat de regretatul Johan Cruyff să-l aducă pe Gică Hagi la Barcelona în 1994: „Hagi a ajuns la Real Madrid în 1990, venind de la Steaua. După doi ani, a plecat în Italia, la Brescia. Tot timpul am avut o relație foarte bună cu el, ca în general cu toți românii. Se întâmpla în 1994, în timpul Campionatului Mondial din SUA.

N-am putut să plec de la început în America din cauza faptului că trebuia să-mi aștept copiii să termine școala. Am ajuns la Mondial în a șasea zi a competiției, așa că primele meciuri le-am văzut la Barcelona și îmi amintesc că în a doua zi a CM s-a jucat Columbia – România, la Los Angeles, meci în care Hagi a marcat un golazo după 30 de minute. A primit mingea de la Munteanu, a scăpat pe banda stângă și a lovit-o de departe, surprinzând portarul columbian.

A fost un gol monumental. Eu eram în casă, mă uitam la meci liniștit. Aveam telefon fix, pentru că atunci nu existau mobile. La două minute de la gol, sună telefonul. Cine era? Johan Cruyff, care-mi zice fără să mă salute: «Auzi, ăsta (n.r. Hagi) e cel pe care vreau să mi-l aduci!».

Și i-am răspuns: «Da, e ușor de adus, pentru că joacă la Brescia». I-am spus că mă voi duce în SUA, în locul unde stătea naționala României. «Nicio problemă», mi-a spus Cruyff.

În acel moment, Barcelona nu-l mai avea pe Laudrup și avea nevoie de un jucător pe poziția de inter. Negocierea a fost foarte simplă. S-a semnat contractul în biroul fostului președinte al Barcelonei, Joan Gaspart. Hagi nu avea un salariu foarte mare la Brescia. Clubul italian n-a pus frână dorinței jucătorului de a veni la Barcelona. Când Hagi a ajuns la Barcelona, s-a întâlnit cu Stoicikov, iar primul lucru pe care i l-a spus bulgarul a fost: «Tu o să joci extremă dreapta», iar Hagi i-a răspuns: «Eu, extremă dreapta?! Nici să merg nu pot cu piciorul drept». În primul meci amical extremă dreapta a fost Hagi și Stoicikov îi spune: «Ce ți-am zis!».

Hagi, acum antrenorul Viitorului Constanța, vine foarte des la Barcelona cu soția lui și cu Gică Popescu. Sunt căsătoriți cu două surori”, a scris Josep Maria Minguella în editorialul din publicația spaniolă.