Funeralii Regina Elisabeta a II-a. Chirieac: Ce înseamnă evenimentul pentru întreaga planetă

19 septembrie 2022  |  10:53  |  👁 171 Vizualizari


”Ziua de astăzi înseamnă pentru întreaga lume o recunoaștere enormă, fără precedent, a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a rolului său de astăzi din istorie. Ce vedem acum, acolo, este ultima misiune a reginei, pe care și-o îndeplinește, așa cum a făcut-o în ultimii 70 de ani. Sunt acolo reprezentanți a peste 200 de state, aproape 500 de reprezentanți la nivel înalt, președinți, prim-miniștri, capete încoronate din toată lumea, împăratul Japoniei, precum și Joe Biden și ceilalți aliați ai Marii Britanii. Cu toții, prezentând acest omagiu reginei Elisabeta a II-a, recunosc, de fapt, rolul fundamental pe care îl joacă în lumea de astăzi Marea Britanie. Despre asta este vorba!”, a spus Bogdan Chirieac.

”De altfel, sunt atât de mulți încât și, într-un gest de smerenie, toate aceste personalități au fost rugate să vină cu cursa de linie, la Londra, și au fost transportate la Westminster Abbey cu autobuzul. Sunt trei excepții: președintele SUA, Joe Biden, premierul Israelului și împăratul Japoniei, din motive evidente de securitate avansată necesară pentru aceștia. Altminteri, toți sunt acolo, prezentând un omagiu Majestății sale și recunoașterea implicită.”, a declarat Bogdan Chirieac.

”Ei nu au nevoie de recunoaștere pentru regele Charles al III-lea sau Carol al III-lea, cum vreți să îi spunem, ținând seama și de traducerea în limba română. De asemenea, noua era începe cu regele Charles al III-lea. Asta vedem acum, la Londra. Toată lumea se uită la ce se petrece acolo! Sunt câteva miliarde de oameni care, prin intermediul televiziunilor, rețelelor sociale, online, urmăresc manifestarea și avem întreaga greutate dată pe acest eveniment.”, a spus Bogdan Chirieac, într-o intervenție în studioul România TV.

Funeralii pentru Regina Elisabeta a II-a, luni, la Londra. 500 de şefi de state şi de guverne invitați – Program oficial / Video

Funeraliile reginei Elisabeta a II-a au loc astăzi la Londra.

Sute de demnitari străini şi capete încoronate sunt aşteptaţi luni la Londra pentru a asista la funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a, un eveniment complicat din punct de vedere diplomatic şi al securităţii, marcat de privilegii acordate unora dintre participanţi şi de prezenţa unor invitaţi controversaţi, informează AFP.

Întrucât Abaţia Westminster poate să primească doar aproximativ 2.000 de persoane, doar şefii de state şi unul sau doi reprezentanţi din fiecare ţară au fost invitaţi să asiste la primele funeralii naţionale organizate în Regatul Unit după anul 1965.

Numeroase capete încoronate şi-au confirmat prezenţa la funeraliile reginei Elisabeta a II-a, care a domnit peste 70 de ani.

Împăratul Naruhito şi împărăteasa Masako ai Japoniei au venit la Londra cu ocazia primei lor călătorii întreprinse în străinătate după urcarea lor pe tron în 2019.

Prinţul Albert al II-lea de Monaco, soţia lui Charlene, regele Williem-Alexander al Ţărilor de Jos, regina Maxima şi prinţesa Beatrix, regele Philippe al Belgiei şi regele Harald al V-lea al Norvegiei vor fi şi ei prezenţi, precum şi regina Margrethe a II-a a Danemarcei, rămasă de acum singura regină domnitoare din Europa.

sursa https://www.dcnews.ro/funeralii-regina-elisabeta-a-ii-a-chirieac-ce-inseamna-evenimentul-pentru-intreaga-planeta_887862.html

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.