Fost angajat al Inspectortaului de Poliție Județean (IPJ) Prahova – numit purtător de cuvânt al MAI

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne, fostul angajat al Inspectortaului de Poliție Județean (IPJ) Prahova a fost numit, începând cu data de 5 august a.c., purtător de cuvânt al acestei instituții.
Numirea a fost anunțată chiar de către ministrul interimar al MAI, Mihai Fifor, care a declarat că a decis să îi delege “atribuțiile de purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne comisarului Georgian Drăgan, care în perioada următoare va avea comunicări zilnice cu presa”.
Postul de purtător de cuvânt al comisarului Georgian Drăgan nu presupune învățarea “alfabetului” comunicării cu presa, în contextul în care, în perioada 6 octombrie 2013 – 1 decembrie 2014, el a mai ocupat aceeași funcție în cadrul poliției prahovene, pentru ca, ulterior, să preia aceleași atribuții în cadrul Poliției Române (2014 – 4 august, a.c).
Activitatea comisarului Georgian Drăgan nu se limitează, însă, doar la funcția de purtător de cuvânt, fiindcă, în perioada 1 ianuarie 2012 – 5 octombrie 2013, el a activat tot în cadrul IPJ Prahova, la Direcția Rutieră.

Related posts

Leave a Comment

thirteen − 3 =