Fonduri europene pentru autostrada „electrică” Iași- Târgu Mureș

Fonduri europene pentru autostrada „electrică” Iași- Târgu Mureș


Două companii din domeniul energiei și-au propus să instaleze 19 unități de încărcare a vehiculelor electrice. Acestea urmând să fie amplasate pe o rută rutieră între Iași și Târgu Mureș. Numărul stațiilor a ajuns deocamdată la cinci.

E.ON Energie România a anunţat, luni, că a pus în funcţiune, în Iaşi, în staţia MOL din cartierul Păcurari, cea de-a cincea staţie de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice din cele 19 unităţi pe care şi-a propus să le instaleze în România în cadrul proiectului NEXT-E, susţinut din fonduri europene, prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF). Staţia este parte a viitoarei reţele de unităţi care vor face legătura dintre Moldova şi Transilvania.

”Amplasată în perimetrul benzinăriei MOL din cartierul ieşean Păcurari, staţia are o putere maximă de 93 kW. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie”, se arată în comunicat.

În judeţul Iaşi au fost deja puse în funcţiune două staţii de încărcare în localităţile Târgu Frumos şi Cristeşti, care se adăugă celor deschise în Taşca (jud. Neamţ) şi Adjud (jud. Vrancea). Totodată, compania are în vedere finalizarea şi punerea în funcţiune, în luna martie a altor staţii în localităţile Piatra Neamţ şi Roman (judeţul Neamţ), precum şi în localitatea Scheia (judeţul Suceava).

În fiecare loc va fi instalată câte o staţie de tip fast charge 2×50 kW (curent continuu) + 1×43 kW (curent alternativ). De asemenea, fiecare staţie va avea minimum 2 locuri de parcare, potrivit companiei.

”Până la sfârşitul anului viitor, E.ON îşi propune să implementeze proiectul pe ruta Iaşi – Gheorghieni – Tg. Mureş, care va deveni astfel o “autostradă electrică” de care vor putea beneficia toţi posesorii de autovehicule prietenoase cu mediul având asigurată infrastructura de încărcare pe întreg traseul. O altă “autostradă electrică”, care va lega municipiul Iaşi de Bucuresti, se află în plină dezvoltare”, se arată în comunicat.

Numărul stațiilor de încărcare este redus în România fapt care face dificilă parcurgerea unor rute turistice importante, precum București – Constanța. 

Related posts

Leave a Comment

14 + twenty =