Guvernul „nu va interveni pentru a plafona preţurile la energie”, a declarat premierul Florin Cîţu, în contextul în care liberalizarea pieţelor interne, suprapusă pe criza globală, a dus la creşteri majore ale facturilor pentru consumatorii finali.
„Trebuie să venim cu soluţii. Bineînţeles, soluţia asupra preţurilor nu poate să vină de la premier. Vă spun din capul locului că nu voi… nu vom interveni pentru a plafona preţurile. Asta ca să fie foarte clar.
Am înţeles că problema majoră cu care ne confruntăm acum este o creştere a preţurilor peste tot în Uniunea Europeană. În acelaşi timp, am înţeles problema noastră, aceea că trebuie să şi importăm energie şi nu producem exact cât avem nevoie. M-am tot gândit şi eu sunt gata să îmi asum acest obiectiv, împreună cu dumneavoastră, pentru că este clar că avem nevoie de o independenţă energetică a României. Avem resursele pentru a avea independenţă energetică a României şi trebuie să creştem capacitatea de producţie.
Avem câteva programe la care lucrăm deja. Acesta este un obiectiv pe termen mediu, dar trebuie să rezolvăm o problemă pe termen scurt, acum pentru iarnă. De aceea ne-am întâlnit iarăşi aici, pentru a definitiva soluţiile pe care le-am anunţat deja în spaţiul public. În primul rând, e vorba de o soluţie pe care am propus-o şi trebuie să vedem detaliile, de a compensa o parte din factura pentru consum în această iarnă”, a susţinut prim-ministrul.
Florin Cîţu a mai declarat că autorităţile trebuie să le explice cetăţenilor de ce au crescut preţurile la energie şi a cerut companiilor de stat din energie să nu îşi majoreze profiturile pe seama creşterii facturilor.
„Trebuie să le explicăm oamenilor de ce au crescut preţurile la energie şi, iarăşi, un paradox, suntem în România, unde producţia energetică este făcută în majoritate de companii de stat. Nu vreau să descoperim că o parte din creşterea facturii – şi de aceea am chemaţi şi ANPC astăzi aici – la consumatorul final se datorează din transferul unor ineficienţe ale companiilor de stat către consumatorul final. Dacă se întâmplă aşa ceva şi găsim aşa ceva, vom lua cele mai dure măsuri. Acesta este mesajul meu foarte clar. Nu vreau ca nicio companie să profite de această situaţie conjuncturală, să îşi umfle profiturile”, a declarat premierul.
Nu în ultimul rând, Cîţu l-a criticat pe contracandidatul său la şefia PNL, Ludovic Orban, pe motiv că nu a adoptat rapid în Camera Deputaţilor proiectul legii consumatorului vulnerabil. În baza acestui proiect, autorităţile vor putea subvenţiona o parte din costul energiei pentru familiile cu venituri mici.
„Avem legea consumatorului vulnerabil. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Este o lege de prin 2012 care a tot fost împinsă şi niciun Guvern până la acest Guvern nu a avut curajul să îşi asume această lege. Am văzut că astăzi apar tot felul de curajoşi în spaţiul public, din toate partidele politice, cu soluţii. Această lege este pregătită din 2012 şi nu a fost până la acest moment luată în calcul. În primăvară, am adoptat această lege şi ea stă în Parlament de atunci. Toată vara am discutat despre preţuri la energie. Nimeni din Parlament, niciun preşedinte de Camera Deputaţilor sau Senat, niciun lider politic nu a venit să spună că facem sesiune extraordinară pentru a adopta mai rapid această lege.
Pe mine mă interesează, după aceste discuţii, să ne asigurăm că nu se transferă vreo ineficienţă, vreo problemă către consumatorul final şi cine profită de această situaţie va suporta consecinţele şi, în acelaşi timp, va trebui să venim cu un plan prin care să asigurăm pe termen mediu independenţa energetică a României. Nu vreau ca pe viitor – pentru că acesta nu o să fie singurul episod – să mai avem astfel de situaţii când avem atâtea resurse”, a concluzionat şeful Executivului.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.