Festivalul Țuicii de la Vălenii de Munte, una dintre serbările tradiționale de toamnă organizate în Prahova, încheie seria marilor sărbători de sezon derulate în județ anul acesta. Pe afișul ediției din perioada 28-30 octombrie se regăsesc, printre alții, Lidia Buble, Elena Gheorghe și Constantin Enceanu.
“Vă invit în acest weekend la Serbările Toamnei- FESTIVALUL ȚUICII, unde timp de trei zile vom sărbători alături de producători, meșteșugari și artiști.
Programul pe scenă va începe în fiecare zi de la orele 12:30 cu ansambluri tradiționale și trupe de copii cu dansuri moderne, și va continua cu artiștii consacrați de pe afiș”, a transmis primarul Florin Constantin.
Festivalul, ajuns la ediția a XXIII-a, va avea loc în Piața Centrală a orașului.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.