Europarlamentarul Victor Negrescu cere autorităților UE să creeze o bază de date europeană cu persoanele aflate în carantină și în izolare la domiciliu

24 martie 2020  |  06:19  |  👁 314 Vizualizari


Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu a solicitat Comisiei Europene să intervină cu celeritate pentru a reduce riscul de contaminare a cadrelor medicale, prin măsuri active de protecție pentru personalul medical și crearea unei baze de date comune la nivel european.

„În contextul situației actuale generate de criza COVID-19 și a creșterii numărului de cetățeni europeni aflați în carantină și/ sau izolare la domiciliu, dar și a nevoii acute de protejare a celor aflați în prima linie a luptei cu noul coronavirus – medicii și întreg personalul medical, solicit Comisiei Europene să intervină cu celeritate pentru a reduce riscul de contaminare a cadrelor medicale prin măsuri active de protecție pentru personalul medical și crearea unei baze de date comune la nivel european”, a anunțat europarlamentarul român.

Concret, Victor Negrescu propune centralizarea unei baze de date cu persoanele aflate în carantină și cele aflate în izolare la domiciliu în fiecare dintre statele membre, care să fie accesibilă personalului medical și de siguranță publică. În interpelarea sa către Comisia Europeană, eurodeputatul a cerut și un termen clar de realizare a acestui instrument pentru sprijinirea efortului medicilor.

De asemenea, europarlamentarul social-democrat a solicitat executivului comunitar măsuri active „pentru a proteja medicii și personalul medical cu echipamente medicale adecvate și pentru a asigura serviciile medicale necesare la nivelul fiecărui stat membru”.

La finalul săptămânii trecute, eurodeputatul a solicitat, la cerere unor reprezentanți din domeniul medical, și Guvernului României realizarea unei astfel de baze de date naționale, care să reducă riscul de contaminare al medicilor din țara noastră, puternic expuși pericolului de îmbolnăvire în lipsa accesului la astfel de informații.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.