Europa riscă să se confrunte cu o criză a gazelor naturale în iarna 2023-2024, a avertizat Agenţia Internaţională a Energiei, for care a îndemnat guvernele să acţioneze imediat, în special prin diminuarea cererii de gaz, transmite AFP.
Aproximativ 30 de miliarde de metri cubi de gaz ar putea lipsi Europei anul viitor, în cazul unei sistări complete a livrărilor din Rusia, dar şi ca urmare a creşterii economice a Chinei, ce ar urma să absoarbă o mare parte din gazul natural lichefiat (GNL), potrivit estimărilor agenției.
Într-un asemenea scenariu, depozitele europene de gaze vor fi umplute numai la un nivel de 65% la începutul iernii 2023-2024, faţă de 95% în prezent.
”’Perna’ oferită de nivelurile rezervelor actuale, precum şi scăderea recentă a preţului gazului şi temperaturile neobişnuit de blânde nu ar trebui să conducă la concluzii prea optimiste despre viitor”, avertizează forul, care subliniază că în vara anului 2023 condiţiile geopolitice şi economice mondiale pentru aprovizionarea şi completarea rezervelor ar putea fi diferite de cele de anul acesta, în sens negativ.
Vara aceasta, umplerea depozitelor de gaz a fost favorizată de ”factori-cheie care s-ar putea să nu se mai repete în 2023”, a atras atenţia, la o conferinţă de presă online, directorul AIE, Fatih Birol.
În pofida sancţiunilor ce i-au fost impuse pentru agresiunea contra Ucrainei, Rusia a livrat totuşi în volume aproape normale gaz Europei în primul semestru al anului. Abia apoi livrările au fost diminuate, iar prin gazoductul Nord Stream 1 sistate complet, mai întâi prin decizia Rusiei, şi în final, în urma exploziilor care au avariat acest gazoduct şi Nord Stream 2.
Volumul de gaz livrat Europei de Rusia în 2022 ar putea fi de circa 60 de miliarde de metri cubi, nivel ”foarte improbabil” să mai poată fi atins anul viitor, când livrările de gaz rusesc către UE ar putea chiar să înceteze complet, mai notează AIE.
Producţia mondială de gaz natural lichefiat ar putea să crească, dar cu numai aproximativ 20 de miliarde de metri cubi, iar dacă importurile chineze vor reveni în 2023 la nivelul din anul 2021, vor absorbi cea mai mare parte din această creştere, mai estimează analiza AIE.
Odată cu relaxarea preţurilor gazului toamna aceasta şi în contextul cererii limitate de vremea blândă, ”există riscul unui exces de încredere care se insinuează pe tema aprovizionării cu gaz a Europei. Or, nu am ajuns încă la capătul durerilor”, a mai avertizat Fatih Birol.
Guvernele trebuie aşadar ”să ia măsuri urgente imediat pentru accelerarea eficienţei energetice, pentru desfăşurarea energiilor regenerabile, a pompelor de căldură şi a oricărui alt mijloc de reducere structurală a cererii de gaz”, subliniază directorul AIE, care se va întâlni cu mai mulţi reprezentanţi ai guvernelor europene pentru a trage ”semnalul de alarmă pentru iarna viitoare”.
Agenţia Internaţională a Energiei urmează să publice în curând şi o ”foaie de parcurs” cu propuneri de soluţii concrete, care ”ar permite să avem rezervele pline la 95% la începutul sezonului rece 2023-2024 şi reducerea structurală a consumului de gaz în timpul iernii”.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.