Vânzarea activelor din România ale Enel SpA progresează „în direcţia potrivită”, iar tranzacţia ar urma să fie finalizată înainte de sfârşitul lunii iunie, a afirmat marţi directorul general al grupului italian de utilităţi, Francesco Starace, transmite Reuters.
În decembrie, Public Power Corp (PPC), cea mai mare companie de utilităţi din Grecia, a încheiat un acord de exclusivitate cu firma italiană Enel privind posibila achiziţie a activelor acesteia din România. Analiştii evaluează activele Enel din România la peste un miliard de euro.
Vânzarea afacerii este parte a strategiei Enel de reducere a datoriei nete la 51-52 miliarde de euro până la 31 decembrie 2023, de la un nivel de aproape 70 miliarde de euro la finele lunii septembrie 2022.
„Avem un proces care nu este încă finalizat, dar progresează în direcţia potrivită, şi am selectat un ofertant preferat (pentru activele din România)”, a declarat Starace pentru Reuters, în marja unei conferinţe pe teme de energie.
Acesta a adăugat: „Trebuie să lăsăm ca acest proces să fie finalizat … cred (că se va întâmpla) înainte de finalul lunii iunie.
În noiembrie, cu prilejul prezentării noii sale strategii actualizate, Enel SpA a anunţat că intenţionează să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări. Cea mai mare parte a planului de vânzare de active – care vizează printre altele active din România, Argentina şi Peru – va fi realizată până la finalul lui 2023
În Argentina, Enel este „aproape” de selectarea unui ofertant preferat pentru activele de producţie, a declarat Starace, fără a da detalii suplimentare.
În America latină, Enel este de asemenea în negocieri cu dezvoltatorii de energie regenerabilă pentru vânzarea unor active din Chile, au declarat recent pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
După finalizarea vânzărilor de active, Enel intenţionează să se concentreze pe pieţele sale de bază din Italia, Spania, Statele Unite, Brazilia, Chile şi Columbia.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.