Elevii ploieșteni au obținut trei medalii de aur, una de argint și nouă de bronz la Olimpiada Națională de Informatică

Participarea, în fiecare an, la diverse competiții școlare cu caracter național demonstrează faptul că elevii prahoveni se regăsesc, întotdeauna, printre cei mai buni. Un exemplu este și Olimpiada Națională de Informatică, secțiunea liceu, organizată recent la Suceava, la care lotul de 21 de elevi prahoveni a obținut nu mai puțin de 13 medalii, dintre care trei de aur, una de argint și nouă de bronz, una dintre medaliile de aur fiind adjudecată de către Alexa Tudose, cea căreia Primăria Ploiești i-a decernat de două ori titlul de ”Eleva anului”.
Conform regulamentului de organizare, la etapa națională a Olimpiadei de Informatică pentru liceu, concursul s-a desfășurat pe parcursul a două zile şi a constat în două probe practice. Probele de concurs au impus rezolvarea a 3-4 probleme de natură algoritmică, durata fiecăreia dintre probe fiind, de regulă, de patru ore. În total, la acest concurs au participat 355 de elevi din toată țara, din Prahova lotul fiind format din 21 de elevi, toți din 13-bPloiești, cei mai mulți fiind școlarizați de Centrul Județean de Excelență Prahova. De fapt, chiar Centrul Județean de Excelență Prahova a făcut publice rezultatele de excepție obținute de elevi la Olimpiada Națională de Informatică, lista premiilor și a premianților fiind următoarea: * Premiul II și Medalie de Aur – Alexa Tudose , clasa a XI-a, Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești; * Mențiune și Medalie de Aur – Onuț Andrei, clasa a IX-a, Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești; * Mențiune și Medalie de Aur – Ștefan Săvulescu, clasa a XI-a, Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești;*- Medalie de Argint – Dan Damian, clasa a XII-a, Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești; * Medalie de bronz – Moldovean Andrei, clasa a XII-a, Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești; * Medalie de bronz – Rareș Avram, clasa a X-a, Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești; *Medalie de bronz – Savu Daria, clasa a IX-a, Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești; *Medalie de bronz – Spiru Andrei, clasa a X-a, Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești; *Medalie de bronz – Dragulin David, clasa a XI-a, Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești; * Medalie de bronz – Ilași Alexandru, clasa a XI-a, Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești; * Medalie de bronz – Căpraru Adrian, clasa a XII-a, Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești; * Medalie de bronz – Banu Costin, clasa a XII-a, Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești; * Medalie de bronz – Ilie
Alexandru, clasa a XII-a, Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești. Potrivit instituției menționate, un rezultat notabil îl reprezintă și calificarea în lotul național lărgit de seniori a doi dintre elevii menționați, amândoi de la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” – Tudose Alexa, care a ocupat prima poziție, și Ștefan Săvulescu, aflat la a doua calificare în loturile lărgite ale României. De precizat că în cazul Alexei Tudose (în foto stânga, alături de un coleg premiant), se poate spune că aceasta are o bogată experiență atât în ceea ce privește participarea la competiții de informatică la nivel național și balcanic, cât și în ceea ce privește obținerea de premii și medalii. De altfel, la începutul lunii octombrie 2018, în cadrul manifestării tradiționale de premiere a elevilor olimpici și a profesorilor acestora organizată de Primăria Ploiești, Alexa Tudose, elevă a Colegiului „I.L.Caragiale“ din Ploieşti, a primit titlul de “Elevul anului”, iar distincţia de “Profesorul anului” i-a revenit profesoarei de informatică de la acelaşi liceu – Daniela Lica, aceasta fiind şi director al Centrului Judeţean de Excelenţă Prahova. De adăugat și faptul că, la nivelul municipiului Ploieşti, s-a înregistrat chiar o premieră în ceea ce priveşte acordarea titlului de “Elevul anului”, în sensul că eleva menţionată a primit această distincţie din partea municipalității de două ori. Așa cum avea să ne declare anul trecut, după decernarea titlului menționat, Alexa Tudose îşi doreşte, pe mai departe, o carieră tot în domeniul informaticii, precizând că a optat pentru o universitate din străinătate, alegerea sa pentru continuarea studiilor fiind Oxford.

Related posts

Leave a Comment

seventeen − 11 =