Electromecanica Ploiești va fabrica rachete interceptoare SkyCeptor

4 mai 2022  |  05:23  |  👁 442 Vizualizari


Electromecanica Ploiești va fabrica rachete interceptoare SkyCeptor în colaborare cu compania americană Raytheon Missiles & Defense. Acestea au raza medie de acţiune și sunt folosite de armatele mai multor state pentru îmbunătăţirea capacităţilor de apărare aeriană și antirachetă.

Astazi, 4 mai, la sediul Electromecanica Ploiești, va avea loc semnarea unui memorandum de înțelegere între Compania Naţională Romarm S.A., Electromecanica S.A. și Raytheon Missiles & Defense.

Memorandumul este primul pas pentru viitoarea colaborare între Electromecanica Ploiești și Raytheon pentru fabricarea în România de rachete interceptoare SkyCeptor.

Reamintim că, săptămâna trecută, în poligonul Uzinei Mecanice Plopeni, a fost testată muniția perforantă termobarică. Fabrica din Prahova ar putea produce astfel de muniție considerată de importanță strategică și cu un potențial de piață ridicat.

Prezent la Plopeni, Florin Spătaru, ministrul economiei, a declarat: ”Muniția cu efect perforant termobarică este un produs pe care România este gata să-l fabrice pentru Ministerul Apărării Naționale”

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.