Echipa de baschet feminin „U13” a CSM Ploieşti a obținut două victorii la Craiova

După „duşul rece” din turneul de la Sfântu Gheorghe, acolo unde a a pierdut ambele partida, echipa de baschet feminin „U13” a CSM Ploieşti a revenit la parcursul victorios cu care ne obişnuise în prima parte a sezonului şi a câştigat cele două jocuri susţinute în turneul cu numărul 9, de la Craiova.

Fetele pregătite de Loredana Munteanu s-au impus, vineri seară, în faţa gazdelor de la CSŞ Craiova, scor 51-21, pentru ca, sâmbătă dimineaţă, să treacă şi de Phoenix Galaţi, cu 50-25. În cel de-al treilea meci al grupei, CSŞ Craiova – CS Phoenix Galaţi 56-53.

În urma acestor rezultate, CSM Ploieşti are un bilanţ de 15 victorii şi 3 înfrângeri în acest sezon.

Lotul de jucătoare folosit de Loredana Munteanu în turneul de la Craiova a fost următorul: Olivia Sandu, Bianca Gheorghe, Agnes Zane, Andreea Dumitru, Daria Tănase, Daria Iordăchescu, Ines Vârlan, Alexia Apostolache, Sabina Chirilă, Maria Ionescu, Ioana Savu, Alexia Dedu, Karina Munteanu, Natalia Bărăscu, Daria Trican şi Cristina Grigore.

La finalul acestei săptămâni, urmează turneul cu numărul 9 al echipei de baschet feminin „U14”, la Bucureşti, adversarele fetelor pregătite de Corina Savu fiind CSŞ Nr. 2 Bucureşti şi ACS Champions Bucureşti. Fetele au un bilanţ de 7 victorii şi 9 înfrângeri în cele 16 partide susţinute în acest sezon.

CSM Ploiești

Related posts

Leave a Comment

11 + nine =