E ok să nu împarți! Dar cum scăpăm de lupta pe jucării?

A venit căldura (în sfârșit) și parcurile încep să se aglomereze de prichindei. Pe oriunde ai fi în parc, pe alei, la locul de joacă sau chiar la groapa de nisip e imposibil să nu auzi conversații ca aceasta:

„Hai, dă-i și lui mașinuța!”

„Vezi că e mai mic, plânge, vrea și el să se joace cu mașinuța!”

„Hai că te-ai jucat destul! Nu fi egoist/egoistă!”

Da, trebuie să recunoaștem cu toții că împărțitul jucăriilor este o problemă. Este o problemă pentru copiii noștri. Nu par dispuși să împartă. Au un simț al proprietății foarte dezvoltat, spun unii. Sunt răsfățați și nu se gândesc decât la ei, spun alții.

Adevărul este că și noi avem o problemă aici. Ne dorim atât de mult ca ai noștri copii să fie generoșisă-i observe pe cei din jur și să le pese de nevoile lor încât suntem în stare să-i forțăm să facă asta.

Și dacă ai noștri copii nu pot la 2-3 ani să împartă o amărâtă de jucărie de plastic cu un copilaș în parc sau cu fratele, înseamnă că vor ajunge persoane egoiste, care nu știu ce înseamnă generozitatea și nu vor simți bucuria care vine din a dărui, nu-i așa?

O altă perspectivă asupra împărțirii jucăriilor

Înainte de a ne repezi să tragem concluzii despre cum ar trebui să meargă treaba cu împărțitul, să ne reamintim că acei copilași de până la 3 ani nu sunt pregătiți, ca dezvoltare a creierului și emoțională, să împartă.

Și că jucăriile, oricât de banale și neimportante ni se par nouă, adulților, reprezintă obiecte prețioase, de suflet pentru copii, prin care ei învață despre proprietate, despre responsabilitate, prin care cunosc și explorează lumea.

Haideți să vedem cum reacționează un adult când un coleg, prieten sau chiar un străin îi cere pixul, să zicem. De cele mai multe ori, o rugăm pe acea persoană să aștepte până terminăm ce făceam. Apoi putem să i-l dăm dacă mai are nevoie.

Dar în cazul copiilor ne așteptăm ca ei să poată să-și întrerupă joaca și să renunțe la ceva ce este al lui sau pe care-l folosește în acel moment. De fapt, de multe ori îi forțăm să facă aceste lucruri prin mesaje de genul celor de la începutul articolului.

În aceste condiții să împartă îl face pe copil să te simtă rău.

De ce ar face un copil ceva ce pare să-i facă rău?

Care e atunci soluția cea mai bună?

Una dintre cele mai plauzibile soluții ar fi să aplicăm aceeași regulă ca și în cazul adulților. Să facă cu rândul. 

Trebuie să așteptăm ca al nostru copil să termine cu respectiva joacă după care va fi dispus să împartă.

Să vedem cum ar atăta acum dialogul din parc.

Mama: „Lui Matei îi place camionul tău. Cel mai bine ar fi să faceți cu rândul. Acum te joci tu iar când ai terminat, e rândul lui”.

Iar mama lui Matei ar putea spune: „Va trebui să îți aștepți rândul. Nu pot să te las să-i smulgi camionul”

Dacă copiii sunt mai mărișori și pot deja să se exprime coerent, învață-i pe ei să propună și să susțină împărțitul:

„Matei, îți dau camionul când termin!”

Acest lucru îi învață pe copii asertivitatea, îi învață să-și susțină punctul de vedere, să se apere și să seteze limite față de ceilalți copii.

Asta da abilitate de viață! Câți dintre noi nu avem probleme să spunem NU?

Ce se întâmplă cu copilul care așteaptă să-i vină rândul

Pentru copilul care așteaptă nu e așa de ușor, mai ales dacă are între 2 și 5 ani, și impulsivitatea este stăpână. Se poate simți frustrat, furios, trist. Toate acestea sunt normale. Și n-o să reușească mereu să aștepte. Dar pe măsură ce reușește să-și controleze impulsurile, va învăța o abilitate esențială pentru viață: răbdarea.

Ce poate face adultul pentru a ușura așteptarea?

În primul rând, acceptă toate emoțiile copilului, nu încerca să-i distragi atenția de la ele. Prin faptul că îi asculți supărarea, dezamăgirea, îl ajuți să facă față acestor emoții și să dezvolte reziliența. 

Ce l-ar putea ajuta din partea ta:

  • Să îi recunoști și validezi emoțiile: „Știu că e greu.”, „Tuturor ne vine greu să așteptăm!”
  • Să mai pui câte o întrebare de verificare: „George, crezi că rândul tău se va termina curând? Nu? Îmi pare rău, Matei. George n-a terminat cu camionul. Va trebui să mai aștepți puțin”.
  • Învață-l pe copilul tău să-i spună prietenului său/copilului din parc ce simte și eventual să vină cu soluții. „Mă simt trist că trebuie să aștept atât. Nu vrei mai bine să ne jucăm împreună altceva?”
  • Poți să te joci cu copilul până este rândul lui să se joace cu mașinuța.
  • Adaptați-vă strategiile pentru când mergeți în locuri publice. Acasă rândul cuiva de joacă cu o mașină poate fi și 2 ore însă în parc trebuie scurtat pentru a putea să se joace mai mulți copii.

Când copiii reușesc să împărtă fără a fi forțați

Ce se întâmplă când copilul s-a jucat destul și-i întinde mașinuța celuialt copil?

E un moment minunat, plin de bucurie, când amândoi (ca să nu mai vorbim de părinți) se simt bine. Iar copilul tău, cel care a oferit, se simte inundat de emoțiile pozitive care vin din faptul că a fost bun cu altcineva. Aceasta este generozitatea adevărată, aceea pe care ți-era teamă că n-o va învăța niciodată dacă nu-l forțezi.

Însă de această dată își va dori să repete această experiență din nou și din nou, fie că părintele se uită sau nu.

Împărțirea jucăriilor între frați. Soluții și strategii

Unii copii n-au nicio problemă să-și împartă jucăria în parc cu un străin dar când vine vorba să-i dea jucăria cea nouă fratelui, iese război!

Iată un exemplu de set de reguli care să restrângă discuțiile și certurile pe jucării, după cum sugerează Dr. Laura Markham, în cartea ei Părinți liniștiți, frați fericiți. Pentru un ghid complet despre relația dintre frați, descarcă gratuit e-book-ul nostru.

Puteți avea și alte reguli, important este să arate respect față de toată lumeaechitabilitate și găsirea de soluții reciproc avantajoase.

➡Cele mai multe lucruri din familia noastră aparțin tuturor. Atunci când unul dintre noi vrea să folosească ceva, facem cu rândul.

➡În familia noastră, persoana care folosește un obiect poate decide cât vrea să dureze rândul lui. La locul de joacă, facem ture mai scurte pentru ca fiecărui copil să îi poată veni rândul.

➡Rândul începe din nou în fiecare dimineață, astfel că rândul fiecăruia nu durează mai mult de o zi.

➡Fiecare din familie are câteva obiecte foarte de preț cum ar fi cadouri sau lucruri cumpărate recent. Pentru acestea, membrii familiei trebuie să ceară permisiunea înainte de a le folosi. Pentru a le delimita de cele comune, le putem păstra într-un loc separat, pe un raft mai înalt, în dulap etc, nu în sufragerie.

➡Când avem musafiri, punem deoparte jucăriile pe care ne vine greu să le împărțim.  Cât sunt în vizită,  rândul fiecăruia nu ține prea mult, pentru că toată lumea să se bucure de joaca la noi acasă.

Încă ceva

Noi suntem ființe sociale și avem toată viața înainte să învățăm când e momentul optim să spunem DA, să spunem NU, să împărțim, să lăsăm de la noi sau să fim foarte fermi pe poziție.

Toate acestea se învață cel mai bine prin practică. Copiii noștri vor avea destule ocazii în care să-și exerseze abilitățile sociale, vor încerca dierse strategii, vor da greș uneori, vor reuși alte ori, cel mai important e că învață și se dezvoltă. Atâta timp cât modelăm respectul și înțelegerea față de ceilalți dar și de noi înșine, copiii vor crește frumos.

Sursa: tikaboo.ro

Related posts

Leave a Comment

five × 5 =