Dozele „booster” pot fi administrate la trei luni de la doza a doua de vaccin anti-COVID

10 decembrie 2021  |  07:20  |  👁 302 Vizualizari


Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat joi că a treia doză de vaccin anti-COVID-19, așa-numita doză „booster”, poate fi administrată cel mai devreme la trei luni după finalizarea schemei iniţiale de vaccinare cu două doze.

Precizările vin în contextul în care Europa se confruntă cu o creștere îngrijorătoare a numărului de infectări cu SARS-CoV-2. În plus, varianta Omicron a coronavirusului amenință să genereze și mai multe contaminări, iar studiile preliminare par să indice că doza booster protejează mai bine în fața acestei tulpini capabile, din câte se pare, să eludeze sistemul imunitar al persoanelor trecute prin boală sau vaccinate.

„Deşi recomandarea actuală este aceea de a administra doze booster preferabil după şase luni, datele actuale disponibile susţin administrarea sigură şi eficientă a dozei booster cel mai devreme la trei luni după finalizarea schemei iniţiale de vaccinare”, a declarat directorul departamentului de strategie vaccinală din cadrul EMA, Marco Cavaleri, într-o conferinţă de presă.

Grecia a anunțat deja de săptămâna trecută că autorizează doza booster după trei luni în cazul tuturor adulților. Și specialiștii din Marea Britanie au făcut recomandări similare.

EMA este gata să examineze orice vaccin ce va fi modificat pentru a combate noua variantă Omicron, dacă va fi nevoie, dar între timp, combaterea răspândirii variantei dominante Delta ar trebui să fie prioritară în lupta împotriva actualului val al pandemiei de COVID-19, a precizat oficialul EMA, citat de Reuters.

„Situaţia imunologică rămâne extrem de îngrijorătoare în Europa. Varianta Delta rămâne principala ţintă a acţiunilor de sănătate publică desfăşurate pentru a combate pandemia şi consecinţele ei”, a spus Marco Cavaleri.

El a precizat că producătorii de vaccinuri anti-COVID-19 vor trebui să transmită Agenţiei Europene pentru Medicamente rezultatele testelor de laborator realizate pentru a stabili nivelurile de anticorpi neutralizanţi generate de serurile lor împotriva variantei Omicron, în cadrul unei proceduri demarate cu scopul de a determina necesitatea reală privind modificarea şi actualizarea acestor vaccinuri.

BioNTech-Pfizer au devenit miercuri primii dezvoltatori de vaccinuri anti-COVID-19 care au publicat aceste date şi au precizat că schema lor de vaccinare cu trei doze este capabilă să neutralizeze varianta Omicron.

Marco Cavaleri a mai precizat că nu a fost identificată deocamdată nicio îngrijorare legată de siguranţa vaccinurilor în cadrul campaniei de imunizare a copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani în Statele Unite, unde peste 5 milioane de copii din această grupă de vârstă au primit deja cel puţin o doză de vaccin.

Joi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că vaccinurile anti-COVID-19 oferă un nivel robust de protecţie împotriva formelor severe ale acestei boli timp de cel puţin şase luni pentru majoritatea persoanelor vaccinate. OMS a adăugat că administrarea dozelor din schema iniţială de vaccinare în ţările sărace ar trebui să fie prioritară la nivel mondial şi, din acest motiv, recomandă dozele booster doar pentru persoanele cu afecţiuni medicale preexistente şi pentru cele care au primit un vaccin anti-COVID-19 cu patogen inactivat.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.